o	pildà, in alte numai cealaltà 1. De altfel, aceastâ parere este confirmatá de versiunea greceascà, care contine pilda sarpelui (ed. V. Grecu, p. 54), dar nu contine pe aceea a porumbelului. Versiunea greceascà nu concine nici legenda imediatà a gripsorului (« stru^ocamilul »), nici cuvîntul de ìnvà^àturà catre cele doua slugi ale domnului, Varlaam §i Ioasaf, cuvîntul fiind recunoscut ca interpolât 2 si nici alte capitole ìntregi, cu foarte pronuntat caracter religios, aflate la ìnceputul si la sfìrsitul versiunii romìnesti. Pe de alta parte, D. Russo însuçi a dovedit spiritul si sistemul de interpolare al copiçtilor : unul din manu-scrisele versiunii romìnesti indica omisiunile si adâogirile ce ar fi méritât sa fie fàcute ìn text, iar alt manuscris, de mai tîrziu, îndeplineçte ìntocmai indicatale 3.
    Dacá se comparà ìntre eie textele celor trei versiuni, se constatà atìtea deosebiri si intervertiri de capitole §i pasagii, ìncit acestea presupun un originai mult mai îndepàrtat în timp, ìncàrcat ulterior, in còpii, cu adaose pe gustul si ínvátátura altor cârturari. Çi lucru interesant, de la versiunea slavonà spre cea greceascà si romîneascâ se observà o gradale parcâ a intensità^* elementului mistic si religios. Aceasta ar denota cá originalul era mult mai descárcat de date §i învâtàturi religioase ; în schimb, originalul acesta, dupà tóate probabilitàtile, lâsa sà cadà accentui pe ínvátátura practicá. O dovadà oarecum în privinta aceasta ne-o dà versiunea slavonâ, care contine recoman-dâri practice, în legâturâ eu ràzboiul, mai sigure si mai pu(,in impregnate cu invocàri mistice decît celelalte versiuni 4.
     Mai tîrziu, oameni de bisericà, duhovnici, au dat învâtâturilor o altâ fa(,à, împînzindu-le cu rugàciuni si legende în spirit mistic. Dumnezeu trebuia sà fie prezent la toate actele pâmîntesti aie voievodului: la çederea la masà, la judecata în divan, la primirea solilor, pe cîmpul de bàtaie si în atìtea alte cazuri. Cu noua fatâ învà^âturile puteau sâ fie bune pentru orice creçtin, pentru orice domn, poate §i pentru Radu Mihnea sau Mircea Ciobanul. Fârà îndoialà, nici Neagoe Basarab nu fusese ateu ; dar mai cu seamâ, dupâ concepta citi-torilor sài câlugàri si preoti, domnul trebuia sâ fie crescut si sâ se poarte mereu în spiritul legii crestine, al ocrotirii bisericii. Noul sau noii prelucràtori ai învâtâturilor au gîndit si au scris în spiritul învâ\âturii si vie\ii lor. Pe aceastà cale se pot explica multe lucruri. In mintea lor, fârà sà vrea, totul se ridica de la pâmînt spre împârâtia cerului si spre Dumnezeu. Gâlugârul se va desface de realitatea textului si de realitatea vremii lui §i va da învâtâturilor, care îi intraserà întîmplâtor în mînà, un nou sens. Dupa cum vom vedea încâ, textul nu apartine aceleasi conceptii.
     Amestecul ideilor de conceptie diferitá este asa de evident $i atît de izbitor, încît, dacá cineva nu admite cà aceste învâtâturi au fost scrise din initia-tivâ voievodalà si dintr-o conceptie laicà, ulterior fiind prelucrate de un câlugàr dupâ conceptia lui religioasâ, e silit totusi sà admitâ cel putin câ opera este
    1	Cf. MARGARETA MOCIORN1TA, Fisiologul, in «Cercetàri literare», I, (1934), p. 85—86.
     2	P. P. PANAITESCU, op. cit., p. 44. Pe buna dreptate observS automi lipsa de imaginatie a interpolatorului in a numi pe cele doua slugi voevodale: Varlaam fi Ioasaf.
     3	D. RUSSO, Critica textelor si tehnica ed.Lti.ilor, Bucurefti, 1912, p. 22; acelafi ìn Studii istorice, Bucurefti, 1939, t. II, p. 562.
     4	P. P. PANAITESCU, op. cit., p. 56. Comparà Cronicile slavo-romine, p. 292 fiurm.; versiunea greceascà, ed. V. GRECU, p. 157siurm.; versiunea romtneascà, ed. Ion ecle-siarhul, 1843, p. 237 fi urm.
319