Sibiu çi-si manifesta dispregi în cuvinte tàioase atunci cînd aceçtia cred cà-i pot vinde orice. Este partea cea mai valoroasà a studiului, care a oferit totodatà cea mai solida temelie pentru demonstrarea autenticità^ învâfâ-turilor.
    Pentru cà ne intìlnim cu toate aceste semnalmente ale autenticului Neagoe Basarab atunci cînd citim învâ\âturïle, cînd luàm cunoçtin^â de amà-nuntimea cu care autorul, preocupat de prestigiul si bunul lui nume, vorbeçte despre comportarea domnului la banchete si la primirea solilor, despre importante soliilor pentru politica si pentru faima celui ce le primeste sau le trimite, despre aspectul vestimentar impunâtor pe care trebuie sà-1 aibâ slugile domnului, demnitarii si ostasii sài. Sînt în îrwâtâturi pagini aie unui adevàrat « Il Corte-giano » romînesc ce trâdeazà altceva decît pe un càlugàr obiçnuit eu prînzuri ascetice în trapeza mînâstirii.
     § 2 Din capitolul urmâtor al studiului citât, capitol intitulât învâ\âturile câtre Teodosie Vodâ, în care, pe urmele lui Codrescu çi Russo, autorul acopere cu palma tot ceea ce este profund laie în învâtâturi spre a da impresia cà avem de a face exclusiv eu divagatiile mistice aie unui càlugàr obsédât de idealul sâu ascetic, nu se cer discútate decît douà afirma^ii:
     1)	Cà eruditia càlugàrului este unilateralà: « ca limbà exclusiv slavoneascâ §i ca subiect numai din literatura religioasà çi anume dintr-o parte a acesteia, aproape numai din lucràrile ascetice ce trateazà despre virtuale monahismului si pàrâsirea lumii desarte » (p. 22).
    2)	Cà recomandarea ca domnul sâ nu ridice dregàtori dintre rudele sale este în contrazicere cu practica lui Neagoe,
«care s-a înconjurat în sfatul sâu de rude, unchi, frati, veri din familia Craioveçtilor, cari au acaparat demnitâtile tàrii, urmînd întoemai de altfel çi în timpul lui Teodosie Vodâ. Barbu Craiovescu, un’chiuí domnului, a fost mare ban între 1512 çi 1520, urmat la aceastâ din urmâ datà în bànie de Preda Craiovescu, fra tele lui Neagoe. Radu postelnicul Craiovescu, fratele lui Barbu, funefioneazâ ca dregâtor între 1512 çi 1515. Pîrvu, tatâl lui Neagoe, a fost çi el mare ban la începutul domniei fiului sâu (februarie — iunie 1512). Badea sau Bâdicâ, vâr primar al domnului a fost comis la 1520—1521. Deatco, al doilea ban (1512—1518) e fiul Vlàdaiei çi al lui Vîlsan vistier, nepot de frate al domnului. Marcea marele postelnic (1512) era çi el din familia Craioveçtilor » fp. 30).
    Pentru a ràspunde la prima afirmare nu e nevoie sâ fii neapârat specia-list în teologie. Este limpede, din citatele fâcute de autorul învâ\âturilor, cà el era un profund cunoscâtor al Bibliei, din care adesea citeazà ori alege exemple nimerite spre a-si ilustra si întâri cu autoritatea lor diferite idei morale sau politice. Dupâ cum a arâtat Russo, care era în adevàr specialist, cunoç-tintele autorului în domeniul câr\ilor de cuit aie bisericii erau la fel de seri-oase §i utilizarea citatelor se fâcea la fel de uçor. El citeazà pe parcurs, sau utilizeazà farà a cita, operele celor mai importanti « Pârin^i ai bisericii »: Grigore Teologul, loan Gurâ de aur, Efrem Sirul, Maxim Mârturisitorul etc. si, în sfîrçit, cunoaste foarte bine literatura asceticâ, începînd cu loan Scârarul si continuînd cu alti autori pe care nu-i citeazà formai dar ale càror idei se întrevâd în textul învâtâturilor.
    Dar autorul învâtâturilor cunostea si serierile patriarhului Eftimie al Tîrnovei, meditînd pe marginea panegiricului lui Constantin cel Mare, intégrât aproape în întregime în partea întîia a învâtâturilor. Era si un cunoscâtor al asa-ziselor « càrti populare », citînd amplu din « Varlaam §i Ioasaf »
383