doua decenii în vastul imperiu al Rusiei, constituind, in ultima instanfà, un teren propice pentru crearea miçcàrii decembriste. Pe pian cultural se ìnregi-streazà de asemenea o deosebità efervescenfà în acest ràstimp, cìnd, sub influenza ideologiei decembriste, estetica si critica literarà rusà suferà profunde modificàri.
    Al doilea roman, « Ana Karenina », analizat de Duiliu Zamfirescu, este axat pe materialul oferit de o alta perioadà nu mai pufin agitata — deceniile çapte si opt — cînd, aça cum a subliniat Lenin ìn articolele despre Tolstoi, în urma abolirti çerbiei, survenitâ în 1861, çi a dezvoltârii impetuoase a capita-lismului, întreaga viafâ socialà §i economica a Rusiei a fost zguduitâ din temelii, iar noile forme sociale, politice çi estetice de abia începuserà sa se cristalizeze. Tocmai caracterul acestei perioade de tranzifie, de tatonàri continue, de renuntare dureroasa la obiceiuri, tradirti fi norme fixate si cultivate decenii de-a rîndul, pus în lumina cu atîta ascufime de Lenin, i-a scâpat eu totul criticului Duiliu Zamfirescu, care nu surprinde în operele lui Tolstoi decît « un caracter de staticà socialà »1, explicat de el tot prin conservatism, « esentâ a naturii omenesti »2. Dar în interpretarea creatiei tolstoiene §i în fixarea locului acestui scriitor genial în scara valorilor literaturii universale mai intervine în acest studiu §i criteriul rasei, însà nu în sensul acordat de H. Taine factorului geografie §i specificului psihologic. In « conservatismul » çi « statica socialà » reflectate chipurile de Tolstoi, în redarea specificului viefii ruse, D. Zamfirescu vede un impediment în înfelegerea operelor respective çi « inferioritatea » lui Tolstoi fatà de Shakespeare, care, dupà pàrerea criticului « nu e englez §i om al timpului sâu decît numai în punere în scenà », pe cînd « in caractère, englezul devine om, suspendat în timp iar nu în timpul sàu », « Iatà unde, în adevàr, — conchide el —geniul clar al latinitàfii numai poate pricepe pe cel slav »3. Duiliu Zamfirescu se orienteazà aici dupà criteriul clasicist al tipizàrii atemporale si îl rupe pe Tolstoi de influença mediului social si national pentru a justifica despersonalizarea creatorului.
    Consecvent celor enuntate referitor la estetica romanelor lui Tolstoi, criticul formuleazà o altà idee retrogradà, §i anume, ideea imposibilitàfii penetrarti culturilor. (« Poporul italian nu poate pricepe ritmul mazurcii (sic !) càzàceçti cu toate tàlmàcirile §i interpretabile cele mai meçteçugite » )4. Aportul pe care îl aduce orice popor la îmbogàfirea tezaurului culturii universale, specificul national reflectat în operele artistilor fiecàrei natiuni este respins si desconsiderat, deoarece acest specific national « caracterizeazâ poporul în nota lui populará, §i nimic mai mult » 5. Asadar, conform concepfiei lui D. Zamfirescu, arta nu poate îndeplini funefia de cunoaçtere reciproca fi de apropiere a popoarelor. Dacà scriitorul, în genere artistul, nu trebuie sa urmàreascà redarea specificului poporului sàu, pe care, chipurile, nu-1 pot înfelege celelalte popoare, el nu trebuie sà reflecte — precizeazâ criticul — nici « timpul în care tràieste artistul, fiindcà însusirile « timpului çi aie socie-tàtii » sînt tocmai de a îneca o personalitate in caracteristicile comune unei epoci... »6, Izolînd în mod arbitrar pe artist de epoca sa, acreditìnd ideea
      1	Ibid., nr. 4, p. 286.
      2	Ibid., nr. 5, p. 365.
     3	Ibid., nr. 4, p. 286—287.
     4	Ibid., nr. 6, p. 433.
     5	Ibid., p. 436.
     6	Ibid., nr. 7, p. 562.
265