proletcultului le reflecta pe tóate acestea, reflecta pregnant, ínflácárat, ín culori tari; tonurile cenusii §i semitonurile nu se admiteau.
     Dacá ne-am apropia de poezia comunismului de razboi cu cerintele momen-tului de fa^á... am pierde perspectiva istoricá si n-am fi marxisti, n-am inte-lege si n-am simti plenitudinea ¡-¡i forta acestei poezii» 1.
     Reproducind aceste cuvinte ale lui Lebedev Polianski, profesoral Timofeev, care semneazá capitolul introductiv respectiv, adaogá aprecierea sa, cu care nu putem sa nu ne solidarizám:
     « Ca unul din conducátorii miscárii proletcultiste, P. I. Lebedev-Polianski a exagerat, evident, virtutiile poeziei proletcultului, dar in fond conceptia sa referitoare la justificarea istoricá a romantismului revolucionar cultivat de poezii Proletcultului este, fárá indoialá, justa. Aceastá arta, chiar in primii ani dupa revolu^ie a reusit sá exprime atmosfera emotionalá a acesteia »2.
    In dezvoltarea literaturii romine de dupá 23 August 1944, fenomenele analoage acelora care si-au gäsit expresia ín poezia Proletcultului au fost mult mai estompate, dar au existat totusi. Ele s-au concretizat in ceea ce am putea numi poezia de atitudine, de intentie, poezia-explozie de entuziasm, care mai mult exprima adeziunea ínflácáratá a poetului la realitätile revolutionäre, decit le reflecta. Temele principale ale poeziei sovietice din anii 1917—1922 le regásim, insá tratarea e mult diferitá, ceea ce e pe deplin explicabil.
     Mihai Beniuc, de pildá, se stie cá se voia ín septembrie 1944 «tobosar al timpurilor noi» si se contopea cu ceea ce avea sá fie, intr un fel pe cit de spontan, pe atit de lipsit de dorinta macar de a deslusi mai ciar conturul viitorului:
                         Fie cum mi-o fi de-acum norocul
—	N-am purtat trifoi cu patru foi —
                          Lume veche arz-o insä focul,
                          Tobosar al timpurilor noi!
     Prezentul era atit de plin, sarcina licbidárii lumii vechi atit de actúala §i cople§itoare, incit problemele de perspectivá era firesc sá treacá pe al doilea plan. «Ce mai bilci dárimám» — exclama Maria Banus si conchidea:
                      Adinc tirnácopul ! !nfingä-se bine in tot putregaiul dughenii.
                      ÍJi monftrii care laträ in umbrá, pe vine,
                       Sá-i mistuie focul gheenii.
     lntr-un studiu publicat in 1948, criticul N. Morara 3 reprosa poetilor din generatia mai virstnicá, dar atasati cauzei revolutionäre, cá lirica lor « suferá de un egocentrism excesiv »4. De fapt, reprosul era exagerat, desi explicabil. Nu era vorba atit de egocentrism, cit de nevoia acut resimtitá
     1	Se citeazà dintr-un artieoi aparut in 1929: P. POLIANSKI, Dar cine este totusi scriitor proletari’ « KpacHan hobi », nr. 3, 1929, p. 202 — 203.
      2	Op. cit., voi. I, p. 26.
     3	N. MORARU, Elementele noi in poezia romìneascà, in Studii $i eseuri, Editura pentru literaturà fi artà a Uniunii Scriitorilor din R.P.R., p. 137—218 (de fapt o prelucrare dupà un studiu aparut in 1948, in « Via^a Romineascà »).
     4	Voi. cit. p. 174.
232