eventualitatea ei. Cà presimtirile sale erau indreptà^ite §i sfatul oportun, s-a vàzut dupà moartea sa, cind Theodosie a fost curind alungat de pe tron ¡ji a murit pribeag la Constantinopol (p. 39).
    In Omilia intercalata la sfirsitul partii I-a, ca §i in cuvintul « Despre frica §i dragostea lui Dumnezeu » se vorbe§te despre patriarhi si imparaci fiindcà textele sint luate tale-quale din literatura bizantina prin traduceri slavone, dar si fiindcà lui Neagoe ii plàcea acest termen, folosindu-1 si in inscriptia de la Arge§. E1 avea ambitii de succesor al impàratilor, làsindu-se comparat in calitate de ctitor cu Solomon ¡-si Justinian. lntr-o vreme cind « mica T’ara Romineascà » si Moldova ràmàseserà singurele din aceastà regiune capabile sa continue prin l'orba militará amploarea vietii culturale traditiile civiliza^iei creatine din sudul Dunàrii, putem presupune la domnii romini o altà con§tiin{,à de sine decit a junimistilor din sec. XIX—XX. §i in cronica lui $tefan cel Mare domnul este salutat de popor la intoarcerea victorioasà din bàtàliadela Vaslui cu urarea jx,a >khsit n,<\p §i este numit mereu \arul. §irul domnilor moldoveni din aceeasi cronicà poartà titlul moa,mkckhé napHt. Intruclt in cele douà variante putnene dispare cuvintul Zar, inlocuit in titlu ¡•fi in rest cu « gospodar », avem o indicale cà §tefan cel Mare, sub al càrui control se redactase Letopise\ul de cind s-a inceput Jara Moldovei, se làsase la rindu-i inclntat de asemenea apelative (p. 40).
    §4. Capitolul IV — Invàtàturile fi organizarea politica a J&rilor Rominesti (pp. 47—61) constituie miezul argumentàrii autorului, incercind sà demonstreze cà anacronismele si confuziile grave ce s-ar afla in partea social-politica si militará a Invàtàturilor fac imposibilà localizarea lor in epoca lui Neagoe Basarab. Acest capitol cere de aceea o discutie mai amànuntità, cu atit mai mult cu cit nu avem incà un studiu special dedicat analizei ìnvà-fàturilor in lumina progreselor istoriografiei noastre noi. Insusindu-!=ii teza neautenticitàtii si persistind a nu vedea intr-insele unul din izvoarele capitale ale istoriei noastre, autorii volumului Via\a fendala in Jara Romineascà fi Moldova (sec. XIV— XVI) ca si alcàtuitorii tratatului de Istoria Rominiei vol. II s-au referit cu timiditate si suspiciune la Invàtàturile càtre Teodosie specificind totdeauna cà eie sint « atribuite lui Neagoe Basarab ».
    Analiza capitolelor social-politice pe care o intreprindem aici numai partial, pe màsurà ce sintem obligati a ràspunde obiectiilor aduse autentici-tàtii, va trebui sà fie reluatà pe larg §i amànuntit. Cind acest lucru va fi fàcut, se va vedea cà Invàtàturile càtre Teodosie pot fi privite ca un izvor istorie tot atit de important ca §i Descrierea Moldovei, desi intentia cu care au fost aleàtuite este cu totul alta.
    Làsìnd la o parte substratul social-politic al teologiei din « Cuvintul pentru cinstirea icoanelor », deja evidential, trebuie sà ne oprim asupra celor douà cuvinte intitúlate Cum fi in ce chip vor cinsti pe boieri si pe slugile lor care vor sluji cu dreptate si Cum vor pune boierii si slugile lor la boierie fi cinste.
    S-a afirmat cà in aceste capitole autorul ar profesa idei ce contravin realità^ social-politice si ideologice cunoscute, §i faptului cà Neagoe §i-a promovat rudele in divan (p. 52—53). Am vàzut care era realitatea in privinta rudelor. Cit prívente prima obiec^ie, cà boieria se identifica cu dregàtoria si dregàtor putea fi numai un nobil, ea este valabilà pentru sec. XVII cind s-au tradus Invàtàturile (de aici identificarea de càtre traducàtor), dar nu pentru
388