mai aproape de Çtefan cel Mare çi de Radu cel Mare decît de a doua jumâ-tate a sec. XVI. In domeniul militar, dátele aproape se suprapun, eu excepta faptului câ Neagoe, conform mentalitàtii lui, nu califica pàràsirea domnului de câtre boieri trâdare ci pedeapsâ divinà §i nu recomandà ca dupa reînscâu-nare sà se taie capul trâdâtorilor.
    S-a afirmat cà în învâ\âturi sînt o serie de amanunte care dovedesc redactarea lor tîrzie. Confruntarea eu izvoarele contemporane dovedeçte insâ câ tôt Neagoe are dreptate în recomanda(,iile sale: sfatul ca domnul sâ stea de o parte §i de acolo sà urmàreascà lupta, corespunde unei practici militare general-râsâritene, ilustratâ si de Çtefan cel Mare la Vaslui, practicà pare-se de origine tâtârascà x. Sfatul nu exclude de altfel interventia oportunà si vitejeascâ în mijlocul luptei: capitolul cuprinde §i un adevârat imn închinat vitejiei militare, în care domnul este îndemnat sâ intre în mijlocul duçmanilor ca un lup într-o turmâ de oi.
    Mai mare greutate prezintâ observaba câ sfatul « sà-^i tocmeçti toate tunurile çi oçtile tôt cete » trimite neapârat la secolul XVII, fiindcâ « artileria trasâ de cai apare pent.ru prima oarâ în Europa la 1494, iar la noi în cursul veacului al XVI-lea, în a doua jumâtate. . . în orice caz e exclus ca sub Neagoe Basarab sâ fi fost tunuri mobile la fiecare ceatâ, aceasta priveçte organizaba secolului XVII » (p. 59). Dar argumentul, evident just, se înteme-iazâ pe textul romînesc, o traducere din sec. XVII, care nu numai aici introduce în învâ\âturi realitâ^i specifice acestui secol. (vezi çi identificarea dregâ-toriilor eu boieriile). Textul original slav sunâ: «Taîké lupe^n k-kc/¡\ c>p.t;>kïé tkoî h
K'KHKfCi 'H l’AOT/K TKO,1V KOAíSíKAO «KCXÍf ICT fMS pí,\, Il \A OST’hKMHUIH H]f KCWSJKAO
«KO/Kt ecr pÉrv,K (Astfel orîndueçte toate ármele tale §i açeazà gloata ta, pe fiecare unde îi este rîndul si sâ-i întocmeçti pe fiecare dupâ cum este rînduiala)2. Nici urmâ de cete si de tunuri ! O exprimare foarte apropiatâ gâsim în versiunea greceascâ (Ed. V. Grecu, p. 157). Cît priveçte expresiile « o piatrâ dintr-un tun risipeçte si învàlmàçeçte multe cete de oameni, nu dupâ cum este piatra micâ, ci dupâ cum fuge eu stràçnicie » sau « §i toate loviturile §i tunurile (iu'Siiikki) §i sâgetile... vor lovi în oastea cea mare domneascâ », ele sînt perfect contemporane : tunurile, instalate pe care de luptâ de tip husit fuseserâ folosite de Çtefan cel Mare la Vaslui §i Valea Albâ 3 unde opriserâ iuresul ienicerilor çi, mai înainte, de loan de Hunedoara care ar fi avut chiar tunuri mobile 4. Sîntem într-adevàr într-o vreme cînd tunurile se foloseau mai mult spre a intimida pe dusmani decît spre a-i doborî, ceea ce explica ¡jsi imaginea literarâ din învâ\âturi. E inutil sà mai atragem aten^ia câ ghiuleaua este de piatrà si nu de metal ca mai tîrziu. Din corespondenta regelui Ludovic II al Ungariei aflâm de altfel cà la moartea lui Neagoe turcii au ridicat pe Teodosie, tezaurul §i 32 de tunuri5.
    Neagoe nu vorbeçte despre cetà(.i fiindcâ de multà vreme ele nu mai aveau un roi esential în apârarea Tàrii Romînesti. Un specialist afirmâ de
     1	Cf. General RADU ROSETTI, op. cit., p. 170 si p. 188.
      2	Cronicile slavo-romíne p. 242 $i 292. Diferenfa a fost sesizatá pentru prima oará de MARGARETA ÍJTEFÁNESCU, art. cit., p. 46.
     3	IORGA, Acte fragmente, vol. III, p. 92—95 ; HASDEU, « Arhiva istoricá a Romi-niei» I, 2, p. 34. Yezi explicaba termenului noSiuiu la I. Chirimía, art. cit., p. 339.
4	MIHAIL DAN, Armala si arta militará a lui Iancu de Hunedoara (pe baza cronicilor
contemporane) in « Studii §i cercetári de istorie », Cluj, VIII, 1957, p. 84, 87, 88.
     6	HURMUZAKI, II, 3, p. 373.
395