TETRAEVANGHELUL POPEI NICODIM
219
 Dunàre §i apoi in 'Jara Româneascà, protejat de cran sìrbi §i de domnii romàni, promotor al luptei anti-catolice care se dâdea tocmai în acest colf al lumii balcanice 1, în relatii eu patriarhul Eftimie al Tîrnovei 2 §i cu Isaia de la Hilan-dar 3, popa Nicodim, cunoscut càrturar §i orator, a folosit cunoçtintele de limbâ, de scriere §i de împodobire a cârtii câpàtate în locurile unde a trâit: Serbia, Athos, Yidin. De aceea, el recurge la un izvor de redactie sîrbà, folosind o literâ mai turtitâ, caracteristicà centrelor culturale arhaizante, §i încearcâ sà împodobeascâ textul prin folosirea culorilor în grafie. Oare acest text se gâsea la îndemînâ în ctitoria sa de la Vodita? Admitînd câ la Vodita,« în 'Jara Ungu-reascâ»4, a scris Nicodim în 1404—1405 tetraevanghelul sâu miniat, credem câ — cel putin pentru text — prototipul folosit se gâsea în acel loc. Çtim câ pe la 1372 8 mânàstirea Vodita avea — dupâ documentul de la Vladislav I — «un tetraevanghel ferecat §i aurit», probabil adus sau procurât de Nicodim de la Vidin, în a càrui apropiere trâise §i cu care Tara Româneascâ era în contact direct de relatii politice, culturale §i de frontierâ 6. Çi nu este de mirare. Texte de redactie sîrbâ se scriau chiar pentru tarul bulgar loan Sratimir din Vidin fi pentru tarita sa Anca, sora lui Vladislav I, la 1360 7; aducerea în fara Româneascâ a unui asemenea manuscris pe la 1371-1372, unde se gâsea réfugiât Nicodim §i mitropolitul vidinean Danid, protejatul domnului §i al patriarhiei din Constantinopole, nu este un lucru improbabil. De altfel, este momentul initial al expansiunii cârtii de redactie sîrbâ chiar pe teritoriul de limbâ bulgarâ 8. iVu este exclusa însâ nici posibilitatea originii atonite a izvodului, poate de la Hilandar, lavra mare sîrbeascâ ; pentru aceasta pledeazâ forma arhaicâ a continutului, fârâ predosloviile patriarhului Teofüact al Bulgariei §i fârâ acele inovatii în Sinaxar, proprii bulgarilor §i sîrbilor, care introduseserâ sfintii «nationali» în literatura slava9. Spre aceeaçi origine ne îndreaptâ §i tipul de frontispicii si mai aies de litere ornate. 10
     Caracterul miniaturii este eu certitudine bizantin sau slavo-bizantin (atonit sau tîrnovean). Dar se pune întrebarea: a avut autorul lor în fatâ un model ornamentat pe care 1-a copiât? S-ar pàrea câ izvodul pentru text nu purta
     1	Vezi Em. Làzàrescu, op. cit., p. 262 — 264.
      2	Vezi çi Mcmopun Ha ôi/xapcxama jiumepamypa, vol. I, Editura Academiei Bulgare de ¡■Stiinfe, Sofia, 1962, p. 303.
     3	Vezi Em. Làzàrescu, op. cit., p. 262 fi anexa III, p. 275.
      4	Vezi mai sus p. 205.
      6	Data lui nu poate fi 1374, cum este publicatà în DIR, p. 27—28 (vezi mai sus), ci o data imediat anterioarà, (argumenta^ia la Em. Làzàrescu, op. cit., p. 267).
      6	Vezi mai aies E m. T u r d e a n u, La littérature bulgare etc., p. 38; cf. fi Mcmopun Ha (hjuapcKama jiumepamypa, I, p. 280.
     7	Sbornicul din Gand (Belgia) din 1360 (Em. Turdeanu, loc. cit.,) Reproduceri în « H3BecTHH Ha 6ï>jirapcKH apxeojioraqecKH HHCTHTyT» III, 1925, p. 246—8, fig. 58—59. Nu am putut face o comparable eu tetraevanghelul de redactie mediobulgarâ, lucrat tôt la Vidin în 1348 (vezi literatura la E m. Turdeanu, loc. cit.) fi nici eu Apostolul de la mànâstirea Sf. Pavel de la Athos (menfionat de E. Th. K a r s k i în C/iaemcKan KupuiuioecKan naneoipa-<jhin, Leningrad, 1928, p. 249—5) sau eu Trifologhionul de la Zograf (menponat de acelafi), lucrârile în care se gâseau reproduceri nefiindu-mi accesibile.
      8	Hcmopun na 6b/izapCKma /tumepamypa, vol. I, p. 357.
      9	Legâturile eu Isaia de la Hilandar fi eu Athosul se continuà fi dupâ venirea în l'ara Româneascâ (vezi Viafa lui Isaia, la E m. L à z à r e s c u, op. cit., Ânexe, p. 275, rînd 10).
     10	Pe lîngâ izvoarele citate la nota 7, trebuie sà mai adàugâm exemplele de litere ornate eu flori cruciforme fi vreji din manuscrisele atonite de limbâ slavâ din sec. al XlV-lea, reproduse de E. Th. Karski (op. cit., p. 406, pl. 47) fi de P. A. Lavrov (Fla/ieoipatfnjmecKue chumku c wiocAaemcKux pyKonuceù èojtzapcKoeo u cepBcKoio nucbMa, M3flaHne C. üeTep-'6yprcKoro ApxeojioraraecKoro ÜHCTHTyTa (f. loc fi an), XI—XIV, p. 53, 64.