LITERATURA BIZANTINA SI SLAVA ¡N VECHEA CULTURA ROMÀNEASCÀ
DUMITRU FECIORU ?i DAN ZAMFIRESCU
     Una din principalele tràsàturi ale personalitàtii ftiintifice multilaterale a marelui savant romàn Ioan Bogdan a fost interesul statornic, pasiunea sa pentru studiul vechii culturi romànefti.
     In 1891, cind apare prima lui lucrare fundamentalà, intratà in bibliografia esentialà a oricàrei istorii a literaturii romàne vechi, disciplina era la ince-puturile constituirii ei fi nu-fi precizase incà nici metodele de cercetare, nici directiile in care urma sa se indrepte atentia specialiftilor. Ioan Bogdan avea sa contribuie botàrìtor la clarificarea acestor probleme prin consideratile sale teoretice fi programatice fi mai ales prin exemplul sàu personal. Se poate afirma cà, alàturi de Timotei Cipariu fi B. P. Hasdeu, Ioan Bogdan a fost fon-datorul studiului ftiintifie al vcchii culturi scrise romànefti, studiu care va atinge curind, in sintezele lui Nicolae Iorga, primele sale culmi. Este surprin-zàtor sa constati astàzi cà, cel putin pentru perioada cuprinsà intre secolele al XlV-lea fi al XVI-lea, infàptuirile ulterioare merg farà exceptie pe drumul deschis de Ioan Bogdan fi au la bazà publicatiile sale de texte, insotite de studii introductive, care sint de fapt intiile monografii capitale asupra tuturoi problemelor ridicate de cultura romànà din aceastà epocà.
     Comuiiicarea de fata ifi propune sà retina, din complexitatea problemelor de culturà veche ridicate fi in mare màsurà rezolvate de Ioan Bogdan, con-tributia sa la cunoafterea modului in care veehea culturà romàneascà a luat cunoftintà de valorile create de literaturile sud-dunàrene, precum fi la dezvà-luirea importantei pe care acest proces de difuzare 1-a avut nu nuraai pentru cultura romàneascà, ci fi pentru istoria culturii ràsàritene indeobfte, confe-rindu-i celei dintìi o functie general-ràsàriteanà.
     In lectia de deschidere a primului curs de filologie slava in Romania (1891), intitulatà Insemnàtatea studiilor slave pentru romàni (Bucurefti, 1894), I. Bogdan, intre alte sarcini ale noii discipline pe care o intemeia in cadrul slavisticii internationale — filologia slavo-romànà—, stabilea necesitatea ca «minà in minà » cu studiul limbilor slave «sà meargà studiul, vechii literaturi slave, nàscutà in timpul apostolilor Chirii fi Metodiu..., ajunsà la o inaltà dezvol-tare in Bulgaria pe timpul tarilor Simeon fi Ioan Alexandru fi imprumutatà de la bulgari de sirbi, nifi fi romàni. Toate producfiunile acestei literaturi mai mult bizantine decit slavone — càci eie nu sint in majoritate decit traduceri dupà originale grecesti—erau cunoscute in fàrile noastre, se copiau si se citeau foarte des, formau, cu un cuvint, singura hranà intelectualà a oamenilor de carte in perioada cea veche a literaturii noastre. Eie au inriurit si asupra producfiunilor