POSTILLA DE NEAGOVO
113
     în încheierea acestei omilii, în CC 1 afìrmatia e fi mai categorie ealvinà. De aceea in PN nu a mai ràmas nimic din acest fragment:
     «... ïmpârâtiea cerurilor nu o aflàm noi cu lucrurele noastre nici dobìndim, ce vine noao în cinste de la mosie, de la pârintele ce noao iaste Dumnezeu, cà pre noi au primit ca feciori pre ìn credinta. Derept aceea iaste a noaslra mosiea pentru credinfa nu pentru slujba» 1.
    Omul, deci, nu poate sa faca nimic pentru mìntuirea sufletului. Mai presus de fapte Calvin pune credinta. « Credinfa dreaptâ — citim in CC 1 — aceia iaste a noastra mosiia, pentru credinta, nu pentru slujbà dar alefilor gâtitâ iaste» 2. întrucxt însâ §i credinta ne este data sau nu dinainte de a ne nafte, ìnsemneazà, potrivit acestei conceptii, ca mìntuirea se face pe baza principiului pasiv al gratiei fi al predestinatiei. Cu aceastà coneeptie se ìneheie omilia pentru duminica a XVIII-a a làsatului de carne, in care influenza calvinâ este foarte puternicà.
   Iertarea pàcatelor se dà — în conceptia reformata — numai de Dumnezeu prin moartea fìului sau, in har, fi nu pentru faptele oamendor. Se dà numai celor care cred in mila aceasta a tatàlui. Nici Fecioara.Maria fi nici apostolii nu pot ierta pàcatele3, ci numai Isus, care e singurul mijlocitor pentru oameni. Astfel, credinta se definefte aproape ca fi ìn Catehismul luteran (p. 6, ìntrebarea a XVI-a fi editia Bianu, f. 3—4). Din PN lipsesc aceste învàtàturi fie integrai, fie partial, înlâturîndu-se ce e Calvin, ca de exemplu expresia« în har».
    Afìrmatia câ cei care pretind câ se mîntuie prin faptele hune sînt niste necredinciosi este fi ea omisâ din PN, în care textul este eu totul schimbat:
CC\ p. 78-79	PN, p. 85
  Aceftia nu cred carei zie cum câ	«Totï> KOTpbiH He B’tpyeTt y ctina
poate omul afia ispâsenie sufletului fi	Bo>Koro — He HMaeTT» no>KHTKy —
ertâciune pàcatelor pre în faptele lor. -_------
  A patra oarâ: Cum Iisus...	^eTBepToe: KaKï> Hcyci»... 4
    în CC 1 se spune câ « Nimeni nu poate lua sacul altuia de pâcate, pentru câ fiecare are sacul sâu. Cine sâ ne plâteascâ datoria noastrâ de o sutâ de mii de florinti? Popa însufi are sacul plin de pâcate sau e dator eu o sutâ de mii de florinti» 5 « fi popa chiar au celuit (au înfelat) în negot, au luat de pre neftine un florint, derept care n-au hâsnuit (n-au folosit) nimica omul. Iarâ popa sârbâtorea s-au îmbâtat fi popa e pâcâtos» 6. « Numai orbii cred în slujba popilor, nâdâjduind într-un lucru de nimic. Aceftia vor pieri amar» 7 Sau: « Acest lucru afa sâ întelegem cum nici apostolii, nici popii nu pot erta pàcatele ...» 8
     1	CC1, p. 313-314.
      2	CC1, p. 314.
      3	CC1, p. 403.
4	« Acela care nu crede în fiul lui Dumnezeu nu are via^à. A patra : Cum Iisus...»
      6 CC1, p. 417.
      6	CC1, p. 404.
     7	CC1, p. 129—130.
      8	CC1, p. 3.
8 - c. 133