68	LUCIA DJAMO-DIACONITÀ
    In aceastà atmosfera, farà sà fi incetat nici o clipà munca creatoare, in anul 1903 I. Bogdan devine membru al Academiei, in ciuda opozitiei unui numàr insemnat de votanti. Dupà mai bine de doi ani de la alegere, in §edinta din 5 aprilie 1905, se hotàrà§te ca la 8 aprilie 1905 I. Bogdan sà citeascà dis-cursul de receptie 1. In §edinta solemnà din 8 aprilie, I. Bogdan a citit discursul sàu despre Istoriograjia romana si problemele ei actuate, iar Dimitrie A. Sturdza, ràspunsul 2.
    In cadrul Academiei era uzanta ca discursul de receptie sà fie inchinai prezentàrii bio- §i bibliografice a personalitàtii defunctului predecesor, pe al càrui loc era ales un nou academician. I. Bogdan s-a abàtut de la aceastà regulà §i, in loc de a elogia pe predecesorul sàu — unul din cei mai tipici exponenti ai vechii directii — a dezbàtut, in discurs, problemele clieie ale istoriografiei din acea epocà. In prima parte, dupà o periodizare a istoriografiei, el vorbe§te despre « noua erà», aceea «a publicàrii izvoarelor, atit a celor nara-tive, cit §i a celor documentare» 3, pe baza càrora era de afteptat « sà se incerce o nouà expunere a intregii istorii romàne»4. I. Bogdan ì§i expune apoi conceptia sa ftiintificà, modernà, in legàturà cu studiul istoriei, afirmind cà « nu este destul sà cunoa§tem schimbàrile superficiale ale domniilor. .. nu este destul sà cunoa§tem §irul cronologie al evenimentelor sau §irul genealogie al dinastiilor, care nu poate fi nici el un criteriu naturai de impartire in perioade. Evolutia istoricà a unui popor poate fi inteleasà numai prin factorii interni ce au provocat-o, deci prin studiul claselor sociale ce 1-au constituit §i al ideilor ce au stàpinit actiunea lor»5. §i incheie, afirmind cà studiul acestora «este cu mult mai interesant decit cunoa§terea ràzboaielor, a intrigilor de curte, a rivalitàtilor de partide, a interventiilor stràine, de care sint prea piine expu-nerile de pìnà acum ale istoriei romàne» 6.
    I. Bogdan considera cà activitatea istoricà a generatici sale fi a celei urmàtoare trebuia indreptatà « spre studiul culturii romàne », §i in acest sens opina cà editarea diferitelor feluri de izvoare era deosebit de actualà §i càse impunea, in primul rind, «o publicare intinsa a documentelor interne»7, o editare criticà a documentelor care trebuie sà constituie baza solidà a §tiin-telor ajutàtoare ale istoriei: diplomatica, paleografia §i sigilografia 8.
    I. Bogdan afirma cà a doua problemà a istoriografiei romàne 9 o constituia publicarea izvoarelor narative §i preciza:«e timpul sà ne gindim la un corpus scriptorum al istoriei noastre», care« sà cuprindà intr-o primà serie toate analele §i cronicele nazionale din sec. XY—XVIII §i intr-o a doua serie cronicele §i memoriile stràine care se ocupà exclusiv cu tàrile noastre »10.
    Editarea unui Codex diplomaticum era o importantà preocupare a lui I. Bogdan, care corespunde §i sugestiei exprimate de C. Jirecek atit intr-o
1	Vezi, Arhiva Academiei, Dosami IV, voi. 40, Procesul verbal al sedintei din 5 aprilie
1905.
     2	Vezi AAR, Seria II, tom. XXVII, Procesul verbal al sedintei solemne din 8 aprilie 1905, p. 230.
      3	Vezi Istoriograjia romana si problemele ei actuate, Academia Romàna, Discursuri de recepitine, XXVII, p. 11.
      4	Ibid., p. 15.
     6	Ibid., p. 18-19.
      6	Ibid., p. 20.
      7	Ibid., p. 21.
      8	Ibid., p. 22.
      9	Ibid., p. 25.
     10	Ibid., p. 26.