IOAN BOGDAN IN CADRUL ACADEMIEI ROMÀNE
67
bìrlàdene»), a impus prin editii §i studii fundaméntale, ca §i prin conferinte publice destinate unui auditoriu mai larg, o nouà imagine despre cultura românâ in limba slavonà, mult deosebità de cea oficialà x, dind acestei culturi locul ce i se cuvine in istoria patriei. în sfîrçit, el nu a §ovàit sà-§i defineascà in termeni limpezi conceptia sa, netemindu-se de a veni in conflict cu directia care detinea atunci pozitii dominante in Academia Românâ. De aceea, incà de cind era membru corespondent, el intrase ìntr-un conflict de idei cu unii membri ai Academiei §i urmàrile nu s-au làsat multâ vreme açteptate : astfel, printr-o coincidenza semnificativà, in ziua de 23 martie 1893, exact la un an dupa propunerea de a fi primit membru corespondent al sectiei istorice, are loc discu-tarea propunerilor Comisiei pentru acordarea premiului Eliade Ràdulescu. La acest premiu, I. Bogdan prezentase Vechile cronice moldovenesti pina la Ureche — cele mai multe descoperite, traduse §i studiate pentru prima oarà de el. Lucrarea este respinsâ pe motivul cu totul neîntemeiat cá este o traducere §i nu o lucrarea originalà 2. S-a ajuns chiar — si acest fapt reveleazà dedesupturile §ubredei motivàri — sà se afirme în plinà çedintà (de càtre
V.	Maniu) cà « aceastà carte este o mistificare §i autorul ajunge la concluziuni contra càrora trebuie sà se revolte toti romànii»3. « Concluziunile» le §tim astàzi cu totii : datorità acestei lucràri a lui Bogdan, §i celorlalte douà care o vor completa, s-a dovedit cà istoria creatiei literare originale a poporului romàn începe §i este ilustratà de opere valoroase cu douà secóle mai devreme decìt socoteau « patriotii» ce-1 combàteau a§a de vehement.
     Spre onoarea înaltei institutii, au existât ìnsà §i glasuri lucide, chiar dacà eie nu §i-au putut impune punctul de vedere. Râspunzînd lui V. Maniu, N. Ionescu, raportorul càrtii, afirma cà in lucrare n-a vàzut« concluziuni false, rele §i antinationale», ci « numai o sincerà aràtare a unei stàri de lucruri care a durât secoli §i care nu se poate contesta»4. La rîndul sàu, A. D. Xenopoi observa cà « an cu an, textul cronicelor slavone este ilustrat prin cercetàri critice, care lumineazà multe puncte din vechea istorie a Moldovei» 5.
    Aceeaçi animozitate izbucne§te trei ani mai tîrziu, ìn 1896, cind I. Bogdan prezintà spre premiere, concurìnd pentru premiul Nàsturel-Herescu, Cronice inedite atingatoare de istoria romànilor, la fel de importantà ca §i lucrarea ante-rioarà. Primità cu elogii de critica §tiintificà din stràinàtate 6, lucrarea este earacterizatà astfel ìn raportul Academiei, întocmit de Gr. G. Tocilescu: « Lucrarea proprie a autorului este putin criticà, fàcutà in pripà, multe date sint grecite, unele pàreri prea putin ìntemeiate ; nu lipsesc nici contra-sensuri in interpretarea textelor» 7. Evident, in baza unui astfel de raport, lucrarea a fost respinsà de Comisia premiilor 8.
     1	Despre aceasta vezi A. D. X e n o p o 1, Istoria romànilor din Dacia Troiana, voi. II, Ia§i, 1896, p. 116 §i mai ales exemplele date de P. P. P a n a i t e s c u in « Perioada slavonà» la Romànici ruperea de cultura Apusului din voi. Interpretàri romànefti, Bucure$ti, 1947, p. 9—32.
     2	Yezi intervenga lui B. P. H a s d e u in Procesul verbal al jedinfei din 23 martie 1873 AAR, Seria II, t. XV, p. 138.
      3	Ibid., p. 140.
      4	Ibid., p. 141.
      *	Ibid., p. 139.
     6	Vezi, de pildà, recenzia lui V. Jagió in « Archiv fur slavische Philologie », t. 18, Berlin, 1896, p. 287—288.
     7	Vezi AAR, Seria II, t. XVIII, Procesul verbal al |edinfei din 13 martie 1896, p. 321. In raportul detailat sint prezentate, exagerindu-li-se amploarea, citeva din erorile autorului (ibid., p. 331-339).
      8	Ibid., p. 322.
5