Ludovic ataca Severinul, in vreme ce o alta, sub comanda voievodului Transilvaniei, Nicolae Lackfy, pátrundea prin pasurile Carpa^ilor spre mijlocul tárii. Dar regele insusi a fost silit sá se retragá, fárá succes, de sub zidurile Severinului1, in vreme ce oastea voievodului Transilvaniei era zdrobitá, dupa 13 octombrie 1368 §i inainte de 20 februarie 1369 2, voievodul insu§i ráminind impreuná cu vicevoievodul mor^i pe cimpul de bátaie: biruitor pe ambele fonturi era astfel domnul román.
     Aceste evenimente nu au rámas fárá urmári la sud de Dunáre. Concomitent cu organizarea administrativ-militará a banatului Bulgariei se desfásura — §i nu numai in cuprinsul provinciei nou cucerite, ci ¡=si in regiunile invecinate din regatul maghiar — o intensá acjiune de cato-licizare, dusá prin intermediul franciscanilor3. Dupá informa|ii date de insu$i vicarul ordi-nului4, ace^tia ar fi ob^inut rezultate extraordinare. Dar asemenea succese — desigur neobis-nuite, oricit de exagerate ar fi cifrele indicate de izvoare 5 — nu se datorau vreunui deosebit entuziasm pentru catolicism al popula^iei bá§tina§e, nici puterii de convingere pe care ar fi avut-o cei opt misionari ce porniserá actiunea de convertiré 6, ci unei bine organizate actiuni de constringere, dirijatá de autoritatea eclesiasticá, dar bucurindu-se de sprijinul neprecupejit al celei laice 7. Persecutiile acestea se indreptau, cum era de altfel si de a§teptat, dat fiind caracterul confesional atribuit intregii actiuni 8, in primul rind impotriva preojilor 9 §i cálugá-rilor10 — se intelege cá acestia din urmá nu existau decit in provincia recent cuceritá — orto-doc§i. Dar, de vreme ce cotropirea era pusá sub steagul catolicismului, la rindul ei rezistenja se desfásura — cum era, de altfel, normal pentru acea vreme — sub acela al intransigen^ei ortodoxe, astfel incit clerului, atit celui de mir, cit si cálugárilor, ii revenea rolul de conducátor, si aceasta cu atit mai mult cu cit, Jaratul o datá cucerit §i {arul fácut prizonier, intrega ierarhie laicá a statului feudal fusese dezorganizatá.
      Intr-adevár, prin decembrie 136811, nemul^umirile treptat acumulate in banatul Bulgariei izbucnesc — evident, nu fárá legáturá cu infringerile pe care le suferise regatul apostolic din partea voievodului román — in forma unei revolte generale a popula^iei vidinene. In§i§i rásculajii par a fi chemat in ajutor pe Vladislav vodá, care — biruitor pe tóate fronturile impotriva o§tilor regale — era cel mai potrivit sá ofere protecjia sa locuitorilor orasului12. Domnul román intrá pe la inceputul lui februarie 136913 in ora§ul in pliná turburare, unde ar fi tolerat— ni se povesteste din sursá catolicá — crunte represalii ale ortodocsilor impotriva misionarilor fran-
      1	S-a crezut, píná ín ultima vreme (vezi Minea, op. cit., p. 1 136), cá regele a atacat zadarnic Severinul in cursul lunii noiembrie, dar eà, nu mult dupà retragerea lui, banul de Macva, Nicolae de Gara ar fi reufit totufi sá cuprindá cetatea. Ultímele cercetàri (M. H o 1 b a n, op. cit., p. 38—43 (32 — 37)) aratá ínsá cá ceea ce a dat naftere acestei ipoteze nu e decit o exprimare voit confuzá din cronica lui loan de Kükiilo, istoriograful oficial al lui Ludovic: cucerirea Severinului de catre Nicolae de Gara — povestità intentionat in legáturá cu evenimentele din 1369, pentru a atenúa astfel efectul pe care-1 putea avea povestirea dezastrului ostilor voievodului Transilvaniei — este mai tirzie cu citiva ani. (Pentru data probabilá a acesteia, vezi mai jos, p. 268). Este de observat cá numai aceastá nouá inseriere a evenimentelor permite o explicare coerentà a interven|iei lui Vladislav vodá in chestiunea Vidinului.
      2	Datele stabilite de Minea, Relafiile politice dintre Tara Románeascá Ungaria, p. 1 135, prima dupa ultima amintire a lui Petru — mort in aceastá expediré — in calitate de vicevoievod al Transilvaniei ; cea de-a doua dupa prima mentiunea documentará a noului voievod, Emeric. Dupá párerea — foarte plauzibilá — a lui Minea, lupta trebuie sa se fi dat pe la sfirfitul lunii octombrie 1368.
       8 Cronica seu Origo fratrum minorum de observantia Bozne et Hungarie, Iesu Christo militantium, la E. Fermendziu, Chronicon observantis provinciae Bosnae Argentinae ordinis s. Francisci Seraphici, in « Starine» (Zagreb), XXII (1890), p. 9 — 12. Totodatá, aceeasi actiune se desfásura fi in parlile Banatului de astázi (in comitatele Caras fi Cuvin), unde, la 20 iulie 1366, se ordona tuturor nobililor sá prindá pe preotii «slavi» (= ortodocsi) impreuná cu sotiile lor si sá-i trimitá lui Benedict Himfy (Hurmuzaki-Densusianu, Documente, Ia nr. 90, p. 132 ; Documenta. . . Valachroum, nr. 153, p. 201 — 203, cu grefeli de lectura (cf. M. H o 1 b a n, op. cit., p. 20 (14), nota 3) fi cu incercarea de a minimaliza intreaga actiune de persecu|ie). Acelasi Benedict Himfy devine ban al Bulgariei pe la mijlocul lui septembrie 1366 (M. Holban, op. cit., p. 23 (17) si nota 2).
4	Hurmuzaki-Densusianu, ¡Documente, I2, nr. 91, p. 132 — 133 (cf. Cronica. . .fratrum minorum, ed. cit., p. 9).
      B Dupá aceeasi ftire, 8 misionari ar fi convertit, in numai 50 de zile, nu mai putin decit 200 000 (douá sute de mii) de oameni !
      6	ín 1369 ei ajunseserá sá fie, numai ín Vidin, 10 la numár (Passio quinqué fratrum de observancia in civitate Bodon, in Cronica. . . fratrum minorum, citatá, p. 11).
      7	Numele celor « convertici» erau cu grijá notate, astfel íncit regele a putut ordona afifarea lor, pentru a nu exista nici o indoialá asupra eficacitátii actiunii de convertire (Hurmuzaki-Densusianu, Documente, I>, nr. 91, p* 132-133).
      8	La 5 iulie 1368, papa Urban al V-lea felicita pe regele Ludovic pentru succesele pe care — datoritá sprijinului acestuia — le avuseserá misionarii din Bulgaria, indemnindu-1 ca §i pe viitor sá dea « consilium et auxilium et favorem ad conversionem aliorum schismaticorum et hereticorum et infidelium» (Hurmuzaki-Densusianu, Documente, Ij, nr. 109, p. 145-146).
      9	Ordinul regal din 20 iulie 1366, amintit mai sus, nota 3.
     I10 ¡n Passio citatá, se amintesc (p. 11) « dispútele» pe care franciscanii le aveau cu preotii fi càlugàrii ortodocfi (pentru acestea vezi mai jos, p. 261, nota 1).
     11	Pentru datá, M. Holban, op. cit., p. 43 (37).
12	Pentru intregul complex politic in care a avut loe interven^ia lui Vladislav voievod la Vidin fi pentru rolul
lui de sustinàtor al intereselor cumnatului sáu, tarul Sracimir, pe atunci prizonier in Ungaria, vezi M. Holban,
op. cit., p. 43-47 (37-41).
^ 18 Passio citatá, povestefte de omorirea a 5 franciscani, la Vidin, la 12 februarie, cu prilejul ocupárii orasului
de cátre domnul román. Vezi nota imediat urmátoare.
260