mai era çi sirb (dupà mamà), asa cum, la peste douà veacuri dupà moartea sa, afirmau — pe baza tradirei singure — câlugârii de la Tismana ce informaserà pe Paul de Alep. în aceastà privin^a, douà ipoteze ne sînt îngàduite: fie aceea cà originea jumàtate sìrbeascà a lui Nicodim era atìt de bine cunoscutâ càrturarilor sîrbi contemporain, încît nici n-au mai socotit necesar sà o mai consemneze in operele lor 1 ; fie aceea cà tradita inregistratà de arhidiaconul arab nu era decìt explicaba pe care o gàsiserà càlugàrii de la Tismana legàturilor pe care, aça cum reieçea din documéntele mànàstirii (pe care ei le cunoçteau destul de bine, dar le interpretau in felul lor 2), Nicodim le ìntre^inea cu Serbia vecinà s.
      înrudirea intemeietorului Tismanei cu familia domnitoare sirbà apare, in asemenea condili, cu totul indoielnicà: dacà ar fi fost ìntr-adevàr inrudit cu cneazul Lazàr 4, Nicodim ar fi devenit in ochii contemporanilor sài un personaj cu mult mai însemnat decìt ne apare el din izvoarele sîrbeçti. Atît prin ridicarea sa pe tronul Serbiei, cît si, mai ales, prin moartea sa eroicà in lupta cu inamicul otoman, Lazàr ajunsese sâ fie considérât, nu numai de câtre càrturarii sîrbi, ci çi de cei din tóate parile cu limbá de culturà slava, drept cel mai de seamá dintre personajele istoriei sîrbeçti a secolului al XIV-Iea, eclipsînd prin faimà çi pe Çtefan Dusan 6. Singurâ înrudirea princiarà a lui Nicodim ar fi parut în ochii contemporanilor ca mult mai ìnsemnatà decìt originea sa etnica $i, ca atare, ar fi fost consemnatâ în locul acesteia în letopiseç si scrierile hagiografice ; cu atìt mai mult s-ar fi fàcut aluzie la o asemenea ínrudire dacá ea ar fi fost una cu un personaj atît de însemnat ca binecunoscutul cneaz Lazàr. Dar, mai ales in acest caz, Nicodim n-ar fi putut ràmìne cu totul necunoscut scrierilor contemporane de genealogie, « rodoslovii », in care se acordà o deosebità aten^ie descendenjei $i legàturilor de familie ale farilor sîrbi.
     Dacá mai t inem seama çi de faptul cà amintirea presupusei rudenii dintre Nicodim si Lazàr nu apare decìt tîrziu — câtre mijlocul secolului al XIX-lea — çi numai ìn opera lui Stefan Ieromonahul, precum si de toate constatàrile privitoare la izvoarele Victii. pe care le-am prezentat mai sus, trebuie, credem, sâ ne oprim la concluzia cà ne aflam fi in acest caz in fafa uneia dintre nàscocirile panegiristului din secolul al XIX-lea 6.
     Contrar pàrerii generai admise, nu avem ìn privinoli locului de naçtere al lui Nicodim nici un fel de fjtire certà, nici contemporanà çi nici ulterioarà 7. Pàrerea cà el s-ar fi nàscut la Prilep — îndeobçte adoptatà în istoriografia noastrâ, de la Hasdeu încoace 8, « dupà aràtarea vechilor menee serbe çi a unei cronice bulgare » descoperite de Martinov 9 — nu are nici un fel de ìndreptà{ire : pentru scurtul pasaj pritor la Nicodim pe care-1 concine lucrarea sa, Martinov nu menjioneazà folosirea a nici un fel de « vechi menee serbe ». Totdeodatà nici nu putem presupune cà el ar fi folosit asemenea lucràri fàrà a le mai fi citat, càci, ìn acest caz, ar ramine inexplicabil faptul cà acolo Nicodim e inent ionat printre sfingi cu datà de sàrbàtorire necunoscuta sau nesigurâ10, cîtà vreme este çtiut cà ìn minee sfingi figureazà ìn ordinea datei pràznuirii.
     Ar ràmìne, astfel, de discutât doar « cronica bulgara » numità de Martinov Historia Bulgariae çi pe care — deçi, cu ajutorul listei bibliografice din fruntea lucràrii ìnvà^atului iezuit,
1	Argumente ìn sprijinul acestei ipoteze vom da cìnd ne vom ocupa de opera de caligraf a lui Nicodim.
      2	Pentru dovezi de cunoaçtere a documentelor mânàstirii, vezi mai sus, p. 251 fi nota 5.
 8 Documéntele amintesc de daniile primite de ctitoriile lui Nicodim fàrà a da vreo motivare a acestora.
      4	Pentru presupusa înrudire, vezi si mai sus, p. 245 çi nota 1.
       5	§i la noi, doamna Despina a lui Basarab Neagoe, a fàcut sa se reprezinte, ca pe cel mai însemnat dintre strà-mosii ei, la Argef, tot pe Lazàr.
      8 Douà ni se par a fi motívele ce au Sndemnat pe Çtefan sà atribuie lui Nicodim o origine princiarà: mai ìntìi dorinta de a-i atribui acestuia o origine ilustrà (procedeu « fablon» al hagiografilor) fi, ìn al doilea rìnd nevoia de a gàsi o explicafie trecerii de care el s-ar fi bucurat — dupà pàrerea pe care fi-o formaserà treptat càlugàrii de la Tismana fi pe care Çtefan nu face decìt sà o exagereze — in ochii contemporanilor. Cum, la vremea la care scria el, nici màcar marii boieri — fi cu atìt mai pu{in domnitorii romàni sau suveranii stràini — nu dovedeau vreo deosebità pre-tuire fatà de simplii egumeni de mànàstire (chiar cìnd acestia aveau o faimà de sfintenie), cum daniile fi privilegiile de care se bucuraserà Vodija si Tismana pàreau a dovedi cà Nicodim, ìntemeietorul lor, fusese deosebit de prefuit de marile personalitàji politice ale vremii, Çtefan nu fi-a putut explica aceastà prefuire decìt prin ceea ce vedea el petre-cìndu-se sub ochii sài: ìnceputul secolului al XIX-lea fiind la noi vremea de maximà ìnflorire a nepotismului, Stefan a socotit cà singura explicatie plauzibilà a daniilor primite, atìt de la domnii fàrii Românesti, cìt fi, mai ales, de la suveranii stràini, de càtre Nicodim trebuia sà fi fost o înrudire cu vreunul dintre personajele de seamà ale vremii. Cum acest protector suspus trebuia sà fie un principe ortodox (ceea ce excludea pe Sigismund), cum o înrudire cu domnul román n-ar fi expUcat daniile fi privilegiile suveranilor stràini, cneazul Lazàr — despre care Stefan ftia din documente cà a ajutat la ìntemeierea mànàstirilor, care era un personaj deosebit de însemnat fi care era sìrb, asa cum Stefan ìl considera si pe Nicodim — i-a apàrut a fi cel mai indicat pentru rolul de rudà protectoare.
      7	Paul de Alep nu menfioneazà decìt cà locul de origine al tatàlui lui Nicodim a fost Castoria.
      8	B. P. Hasdeu, Istoria critici, vol. I, p. 141.
      9	Annus ecclesiasticus graeco-slavicus, editus anno milenario sanctorum Cyrilli et Methodii, slavice gentis aposto-lorum, seu Commemoratio et Breviarium rerum gestarum eorum qui testis sacris Graecis et Slavicis illati sunt, scripsit Joannes Martinov, Cazanenzis, presbyter Societatis Jesu, Bruxelles, 1863, p. 326: «Prilep seu Prilepia, civitas est Ser-biae, ohm celeberrima regumque Serborum sedes. . . Haec itaque urbs patria fuisse videtur Nicodemo, quem auctor anonymus Historiae Bulgariae inter sanctos recensit, ordine decimum sextum, et insuper vocat Prilepiensem et myro-bletam. Prilepiam in Valachiam migrasse testantur spelunca et sepulcrum sancti viri qui etiamnum sumersunt in monasterio Tismana. Est hoc monasterium non procul a limitibus Hungro-Transylvaniae, quod anno 1366 absolvit Valachiae voivoda Radu seu Rudolphus». (Reprodus si de Hasdeu, op. cit. p. 141, nota 15).
      10	Martinov amintefte — ìn forma reprodusà mai sus — de Nicodim la sfìrfitul lucràrii sale, ìn anexa consacratâ sfinfilor: « Aemeri seu diebus incertis culti».
254