apâra supusii, participarea activa a domniei la desfâsurarea procesului schimbului de mârfuril. Incheind pacea eu Vladislav al II-lea, Iancu de Hunedoara dâ asiguràri, la 15 noiembrie 1455, asupra libertâtii exportului si importului de mârfuri în Transilvania2. La 6 septembrie 1468, loan Pongracz, voievodut Ardealului, si la 4 noiembrie 1491 regele Ungariei repetâ brasovenilor §i brâne-nilor interdicala majorârii nedrepte a vâmii, cu aceeasi motivare ca in cazurile precedente 3.
    Lungul sir al documentelor citate dâ o imagine grâitoare a freeventei schimburilor de mârfuri în afara hotarelor si aratâ câ domnia a apârat continuu interesele supusilor sâi, participant la schimburile de mârfuri, si în primul rînd pe acelea aie tîrgovetilor. Formele si intensitatea cu care s-a desfâsurat aceastâ protectie au évoluât, fireste, potrivit împrejurârdor. în secolul al XIV-lea, aceastâ politicâ s-a manifestât prin fixarea centrelor de vamâ în principalele orase aie târii si prin tarife preferentiale acordate lor — vezi exemplele Brâilei si Tîrgovi§tei —, iar de la începutul veacului al XV-lea înainte, prin interventia activâ a autoritâtii de stat pentru sprijinirea negotului extern al târii. Aceastâ politicâ urmârea interesele generale ale clasei stâpînitoare — domn, dregâtori, boierime —, care scotea venituri apreciabile atît din taxele si dârile încasate la vaduri si în interior, în tîrguri îndeosebi, unde se desfâceau si se cumpârau mârfurile, cît §i din vînzarea surplusurilor adunate din dijme sau de pe domenii. De altfel, aceastâ pozitie este exprimatâ si direct de o mârturie a vremii, care sintetizeazà o îndelungatâ experientâ politicâ în materie de comert. Râspun-zînd brasovenilor câ nu le poate îngâdui libera circulatie eu mârfurile prin tarâ, Neagoe Basarab, de comun acord eu boierii si eu sfatul, îsi motiveazâ hotârîrea astfel : «... Dacâ vom slobozi negustorilor domniei-voastre ca sâ cumpere §i sâ vîndâ prin orasele noastre, atunci supusii si negustorii nostri cum se vor hrâni si pestele cui îl vor vinde si cum isi vor agonisi ca sâ plâteascâ dâjdiile domniei-mele? » 4. Autoritàrie statului feudal, reprezentînd interesele clasei dominante, si-au sprijinit negutâtorii înlâuntrul si în afara târii, deoarece dobîndeau venituri importante de pe urma activitâtii lor. Fenomenul este, de altfel, similar si în Moldova, unde domnia, de la începutul secolului al XV-lea, sustine dezvoltarea tîrgurdor si activitatea comercialâ 5.
    Fireste, ca pretutindeni în ansamblul economici feudale, tîrgurile au avut si în Tara Româneascà un loc subordonat, productia agricolâ si cresterea vitelor râmînînd predominante. Dar orasele au avut, dimpotrivâ, un roi esential în realizarea schimburilor comerciale interne si externe.
     1	Hurmuzaki-Iorga, Documente, XV/1, p. 25—26 (nr. XI). Cf. N. I o r g a, Istoria comer-(ului románese. . ., ed. 2-a, voi. I, p. 70.
     2	Hurmuzaki-Iorga, Documente, XV/1, p. 41 (nr. LXXII).
     3	Ibidem, p. 69 fi 132 (nr. CXXI fi CCXXXIX).
  ‘ Grigore G. Tocilescu, 534 documente, p. 257 (nr. 267) (subí. ns.).
     s Vezi actele din 6 octombrie 1408 dat liovenilor, din 26 mai 1435 acordat brajovenilor, din 8 iulie (circa 1435), 23 aprilie 1437, tóate in Mihai Costáchescu, Documéntele moldovenefti inainte de Stefan cel Mare, voi. II, 1932, Iafi, p. 630—637, p. 677, 694 fi 710 (nr. 176, 189, 198 fi 204); din 12 august 1456, 27 mai 1460, 20 ianuarie 1473 fi 16 ianuarie 1516, toate in Ilurmuzaki-Iorga, Documente XV/1, p. 44, 55, 80 fi 231 (nr. LXXVIII, XCV, CXXXVIII, CCCCXIX). Pentru politica domneascá de susjinere a intereselor orafelor: N. I o r g a Istoria comer(ului románese, voi. I, p. 85 ; P. P. P a n a i t e s c u, Viafa feudali in Tara Romà-neascà fi Moldova (sec. XIV—XVII), Bucurefti, 1957, capitolul « orafele», p. 442—444; Consta ntin C. Giurescu, Tirguri sau orafe fi cetàfi moldovene din secolul al X-lea pini la mijlocul secolului al XVI-lea (in curs de apari^ie la Edit. Acad. R.P.R.), p. 203 —20S fi 267—274 (unde se face fi intreaga analiza documentará a acestei politici).
172