nicatului strâinilor, unii dintre ei « cugeta a se ìntoarce iaràsi la urmà-le peste Dunare »1. Asemenea treceri nu sint semnalate documentar in acest timp, ba, mai mult, refugierile continua si in anul urmàtor, 1830. Astfel, la 18 ianuarie, Kiselef comunica Divanului ca bàjenarii treceau inca in Oltenia. Dupa cum scria generalul Prigara lui Kiselef, in special romànii din dreapta Dunarii, plecati mai dinainte din tara, se reintorceau acum. Dupa hotârîrea Divanului, ei urmau sa se aseze unde voiau, prin buna intelegere cu stàpinii de mosii si beneficiind de « asidosia » de opt luni 2. Trecerile la nord de Dunare au continuât in tot cursul anului 1830 3. 0 statistica fâcutâ in aprilie 1830 4 arata cà numai in lunile iulie si august 1829 se asezasera in Oltenia, in judetele Dolj fi Romanati, 528 de familii, deci circa 2 600 de insi, care trecusera Dunàrea pe la Rahova. Aproape toti erau romàni si se raspindiserà acum in 37 de sate. Cei mai multi se aflau la Pàmintul Umflat (97 de familii), Gigbera (66) Podu Zavalului (49), Comosteni fi Biserica Arsa (24) etc.
     In august 1830 se dovedea ca 20 de familii de bâjenari ce se asezasera in judetul Mehedinti erau si ei tot paminteni fugiti mai demult peste Dunare 6. Prin carantina de la Calafat au trecut, in toamna anului 1830, 163 de familii de bàjenari romàni 6. Acum s-au intors in tara si cei « hràpiti » de turci in 1828 din satele Ciuperceni si Calafat, acordindu-li-se si lor o scurire de dàri pe opt luni, cu incepere de la 9 noiembrie 1830 7.
    Çi mai important este faptul ca statistica menzionata mai sus ne aratà, in afarà de orasul Rahova, si satele de la sud de Dunare din care venisera acesti romàni, fugari mai vechi 8. Desigur, in aceleasi sate mai râmâsese populatie româneascâ, dat fiind ca documentele ulterioare o atestà. Astfel, intr-o statistica alcàtuita in iulie 1860 de bulgarul N. Gherov, viceconsulul Rusiei la Plovdiv, se arata cà in acel an, la Rahova, alaturi de cele 400 de case (in care locuiau o familie sau mai multe) turcesti, erau 230 de case romànesti fi numai 20 bulgaresti. în biserica orasului, construità in 1835, se slujea si in romàneste. Satele Sirbenita, ca si Kozlodui, Glojani, Hirletu, Tibru, Cenghene-Sarai, Lescovet, Vadin, Beslii fi Krusovene (avind respectiv 150, 180, 80, 80, 310, 12, 40, 80, 120 fi 120 de case) erau locuite acum exclusiv de romàni, dupà cum in satul Ostrov erau 50 de case românefti fi 50 de case bulgaresti 9.
      1	Ibidem, p. 78.
      2	Arh. st. Bue., Adm. vechi, dos. 4 789/1830, f. 1.
      3	Ibidem, dos. 4 841/1830, f. 4—7, 15 —16, 22 ?i urm.
4	Acest numàr de familii fusese raportat Vistieriei de câtre isprâvnicatul strâinilor din
 Oltenia. Ibidem, dos. 4 673/1830, f. 3.
      6 Ibidem, dos. 4 837/1830, f. 1—3; dos. 3 756/1830, f. 1.
      6	Ibidem, dos. 4 852/1830, f. 1-2.
      7	S-au întors cam acelaçi numàr de familii. Vezi date foarte amànuntite ?i catagrafia la Arh. st. Bue., Adm, vechi, dos. 5 661/1833, f. 17 çi urm.
      8	A. Ubicini, La principauté de Bulgarie, în « Revue de Geographie», Paris, 1879, «*n. III, vol. V. p. 89.« Les villages roumains échelonnes les long de la rive droite du Danube, dont ils ne s’ecartent pas a plus de 15 km, ont tous été peuplés par des émigrés moldo-valaques venus à différentes époques de la rive gauche du fleuve dans les intervalles de 1720 à 1840».
      9	JJoKyMehmu 3a ôtAzapcxama ucmopux, vol. I, Sofia, 1931, p. 155—156.
75