de a gàsi pentru noii sositi o « sdiste deosebità, la o parte de loc unde li se va pàrea mai indeminatecà spre hrana si chiverniseala lor »1. 0 datà ce alegerea acestora s-a oprit asupra imprejurimilor orasului Ploiesti si mosia Bereasa fu desemnatà sà devinà « noul Sliven », multi bàjenari, asezati provizoriu lìngà orasul Buzáu, au pornit intr-acolo. In primàvara anului 1834, cind se intocmesc in judeje catagrafii de refugiatii bulgari ce urmau a fi impusi, pentru
o	perioadà de 7 ani, la jumàtate din dajdiile datorate càtre stat de toti ceilalti locuitori ai tàrii, la Buzáu dintre cei sositi in 1830 nu se mai gàseau decit 38 de familii 2.
     E sigur cà bulgarilor veniti dupà 1829 le apartineau cele 16 familii « spri-jinite de citivasi ani intr-acest oras », toti mestesugari (cazangii, croitori, cavafi, argintari, olangii, brutari, cofetari, bragagii), hotàriti sà ràminà definitiv in oras si care, in 1832, solicità insistent magistratului locuri de casà « pà pàmintul slobod din tirg »3. Dupà cercetàrile magistratului, terenuri virane se aflau destule in oras, dar cererea lor nu se putea satisface « fàrà vàtàmarea vreunui proprietar particular » si abia la 4 mai 1834 se ràspunde Yorniciei cà U se poate da spatiul cerut « la o margine a orasului, unde ei se pot inmulti » 4. Este de presupus cà celelalte 19 familii se asezaserà lìngà oras, ocupìndu-se cu agricultura.
    ín acelasi an (1830, plugari propriu-zisi, venind cu vite de muncà (boi, cai, vaci, oi) fi cu un oarecare inventar agrieoi, se opresc prin satele din impre-jurimi. La 9 mai 1830, in urma interventiei generalului Kiseleff, Divanul dà porunci ispravniedor de Buzàu, Bràila, Slam-Rimnic, Ialomita si Ilfov sà pri-meascà in cuprinsul lor pe bàjenarii nou sositi, dupà catastih in regulà5. Este cert cà, in urma acestei dispozitii, un grup format din 33 de familii de bulgari, despre care mentioneazà raportul Ocirmuirii Buzàu din 12 august 1831, se stabilise in vara anului 1830 pe mosia Fàurei a pàhàrnicesei Elenco Hrisos-coleu 6. Numai dupà 10 luni, in martie 1831, colonistii tin cu tot dinadinsul sà se stràmute in satul Scortaru din jud. Bràila, « fàrà a ràspunde insà (in intre* gime) drepturile mosiei ». Arendasul se opune, aràtind cà bulgarii se stabiliserà pe mofie din poruñea stàpinirii, in anumite conditii, si cere sà i se restituie mai intii súmele imprumutate lor si sà fie indeplinite obligatiile asúmate7.
      1	Ibidem, f. 163.
2	Ibidem, f. 52 fi 73; Arh. st. Buzàu, Ocirmuirea, dos. 2 295/1834, f • 16 fi 30—31.
     3	Arh. st. Buzàu, Primària, dos. 3/1832, f. 44. Lipsa lor de hotàrire in alegerea afezàrii ne este datà de urmàtorul fapt: unele familii plecate din oraful Buzàu in 1829 (Arh. st. Bue., Administrative vechi, dos. 210/1829, f. 156 — 159) figureazà in catagrafia orafului din 1839 (Arh. st. Bue., Catagrafii, Catagrafia orafului Buzàu din 1839).
     4	Ibidem, f. 45. Dintr-un tabel, nedatat, dar intoemit in mod cert in 1834, cu prilejul acestei corespondenje, se vede cà intre cei 13 colonifti bulgari afeza^i in oraf pe proprietàri particulare cumpàrate sau « ocúpate in silnicie», 8 sint dintre cei care semnaserà cererea càtre magistrat in 1832 (Arh. st. Buzàu, Primària, dos. 3/1832, f. 102). Pe acelafi tabel sint tre cu fi incà 12 colonifti afeza{i pe locuri virane.
     Corespondenfa dintre oraf fi Marea Vornicie in legàturà cu afezarea bulgarilor inàuntrul tirgului ridicà pentru prima oarà problema locurilor virane, a condi(iilor in care se ocupau fi a limitelor orafului Buzàu (ibidem). Abia in 1835 se hotàràfte ca « to{i cei ce au cuprins astfel de locuri sà le stàpineascà in pace, nesupàrafi, iar de acum inainte, cele ràmase libere vor fi màsurate, ìnregistrate fi vindute de oraf in folosul casei sale» (ibidem, dos. 3/1832, f. 95 fi 100). La aceeafi datà, ocirmuitorul judefului impreunà cu magistratul traseazà raionul orafului, « a càrui intrudere va fi pinà la cea mai din afarà casà» (ibidem, f. 100).
     6 Actul la St. Romanski, op. cit, p. 136.
      6	Arh. st. Bue., Vornicia dinlàuntru, dos. 266/831, f. 1.
     7	Suplica arendafului la St. Romanski, op. cit., p. 316—317.
144