care au ràmas aici din timpul ràzboiului 1828—1829 si indatà dupà aceea. Aceste cifre — 5 848 de familii de bàjenari intrate in Tara Romàneascà si 2 670 familii fàrànest ràmase — aduc importante precizàri in cífrele cu totul generale din cunoscutul raport al lui Kiselef, care aràta cà sosiserà la noi 6 283 de familii, din care 2 042 s-au reintors peste Dunàre, ràminind aici 4 2411. Nu discutàm situatia din Moldova, dar probabil cà diferenta dintre 6 283 fi 5 848 reprezintà pe bàjenarii trecuti in Moldova. Fapt este cà Kiselef nu arata la ce an se referà respectivele cifre. Nu insistàm nici asupra acestei chestiuni, deoarece situatia devine extrem de darà doar peste trei ani, in 1838, pentru intreaga problemà a emigràrilor, afa cum se va aràta mai jos.
    Inainte de a expune situatia care rezultà din acest important document demografie, trebuie sà tragem citeva concluzii asupra celor expuse pinà acum.
     Prima etapà a emigrafiei cuprinde anii 1828—1829 si ea se referà la bulgarii fi romànii care au trecut in acefti ani la nord de Dunàre. O micà parte a acestora este constituità de romànii fi bulgarii care au fost luati de turci din satele romà-nefti de pe malul sting al fluviului fi trecuti fàrà voia lor dincolo, inainte de intrarea in fara Romàneascà a armatelor rusesti. O datà cu sosirea acestor armate fi cu trecerea lor la sud de Dunàre, aproape toti acestia s-au reintors. 0 datà cu ei au trecut la nord de fluviu, de bunàvoie, cu ajutorul sau din ordinul armatelor rusefti, multi alti bulgari fi romàni. Cele mai numeroase treceri au fost in Oltenia si in judetele Ilfov si Ialomita. Cei mai multi bàjenari romàni erau vechi fugari, trecuti anterior la sud de Dunàre fi afezati in satele din imediata ei apropiere. De altfel, imensa majoritate a bàjenarilor ce au venit in tarà in anii 1828 fi 1829 nu se depàrteazà prea mult de malul sàu sting. In mare parte, aceste treceri nu au avut un caracter organizat, in sensul cà bàjenarii n-au trecut doar prin citeva puncte fixe, neintoemindu-se pentru ei decit « catastife » partíale, de cele mai multe ori fàrà a aràta numàrul tuturor membrilor din familie fi al vitelor cu care aceftia veneau.
     A doua etapà a emigrafiei are loc in 1830 si in anii urmàtori, apogeul ei fiind priinàvara fi vara acestui an. In generai, emigrarea are acum un caracter organizat, ea fiind, pe de o parte, dirijatà de comandamentul rusesc, pe de alta de Kiselef. Principalele treceri s-au fàcut pe la cele trei carantine amintite, unde s-au inregistrat in mod amànuntit familiile fi vitele bàjenarilor. Se cunosc in general si primele orase, sate fi mosii in care s-au afezat provizoriu noii veniti. Cea mai mare parte a emigrantilor din aceastà etapà sint bulgari fi ei provin din interiorul tàrii, mai precis din partea de ràsàrit a Bulgariei. Numàrul grecilor de pe tàrmul Màrii Negre este foarte redus. Tot mie este acum si numàrul romànilor de pe malul drept al Dunàrii. Emigrarea scade mult in 1831 si 1832, fiind apoi incidentalà. Toti bàjenarii ce vin din ràsàritul Bulgariei fi in special din Sliven, Iambol, Kamobat, Aitos, Kotel f.a., cu exceptia celor ce trec in Moldova si Basarabia, se aseazà in Muntenia, nici unul netrecind in Oltenia. De aici se vede usor cà emigratia din Oltenia fi judetul Olt provine din satele de pe marginea Dunàrii, de la Yidin la Nicopole sau din hinterlandul apropiat. Cea din Muntenia provine, in generai, din interiorul Bulgariei (regiunea de ràsàrit), precum fi din satele de pe malul drept al Dunàrii, in special de lingà Ruse, Turtucaia, Silistra sau hinterlandul apropiat.
     1 A. Papadopol Calimachi, Generalul Pavel Kisseleff in Moldova ji Tara Romàneascà, 1828—1834, dupà documente rusefti, Bucurejti, 1887, p. 65—66.
106