ce figureazà in acest act nu poate fi luatà drept o clauzà in futurum, pentru eventualitatea in care Vodi^a ar fi fost reluatà, càci in acest caz nu ne-am putea explica de ce §i in enumerarea posesiunilor §i veniturilor foste ale acestei mànàstiri, cuprinsà in hrisovul in discujie intervin, fajà de cele amintite in dania lui Vladislav, únele mici schimbàri1.
      ìnainte de a ne ocupa de acestea insà, este necesar sa vedem dacá o reluare a teritoriului pe care S3 afla Vodi^a — ?i deci implicit §i a cetà^ii Severinului —incà din aceastà vreme, este sau nu plauzibilà2. O diploma a regelui Ungariei, Sigismund, din 16 martie 1390 aminteste de ni?te documente pierdute «. . . tempore quo Dan Wayvoda, cum suo valido exercitu, dictas tenutas castri nostri Myhald < Mehadia> invaserai. . . » 3. Este evident cà Dan n-ar fi putut pàtrunde atit de adinc dincolo de granirà, cu o puternicà armatà, pe cine §tie ce màrunte poteci de munte 4, §i cà deci, la data la care s-a produs atacul menjionat, cetatea cheie a singurului mare drum militar intre Oltenia §i Banat trebuia sà se fi aflat in stàpinirea domnului román 5. Ràmine deci sà vedem doar la ce data s-a putut petrece atacul lui Dan I in pàrjile Mehadiei. Cbiar dacá n-ain admite cà din hrisovul adesea citat, din 3 octombrie 1385, ar reie§i dar cà regiunea de la granila severineanà fusese incà dinainte cucerità, totu§i ar fi greu de crezut cà voievodul román, mort — precum s-a aràtat 6 — la 23 septembrie 1386, in cursul unei campami la sud de Dunàre, sà fi cucerit in cursul aceleia§i veri §i Severinul7, astfel incit in orice caz cetatea ar fi trebuit sà fie ocupatà incà inainte de sfir§itul toamnei anului 1385 8. Onciul §i-a exprimat pàrerea — foarte plauzibilà — cà iniziativa lui Dan a fost prilejuità de starea de anarhie ce a urmat mor^ii — la 10 septembrie 1382 — regelui Ludovic I9 . Astfel, reocuparea Severinului de càtre fara Romàneascà — §i, ca urmare, reintrarea sub stàpinirea acesteia a posesiunilor Vodijei, situate intre cetate §i hotar —*■ trebuie pusà dupà aceastà datà (mai probabil dupà inceputul primàverii anului 1383) §i inainte de. emiterea hrisovului din 3 octombrie 1385. Iar dacà admitem cà nàvàlirea lui Dan in Jmutul Mehadiei nu s-a fàcut in continuarea campaniei de cucerire a cetà^ii Severinului, ci in cursul unei alte campami, ulterioare, destinatà sà asigure respectarea hotarelor de odinioarà, acum restabilite, putem restringe — cu mul^i sorti de proba-bilitate — perioada in care a fost reluat Severinul intre primàvara anului 1383 si toamna lui 1384.
      Prin reintrarea ei in posesiunea tuturor satelor pe care i le dàruise Vladislav voievod mdnàstirii Vodifi10, o')§lea acum a§ezatà la Tismana devenea, deodatà, deosebit de bogatà: ea isi putea chiar ingàdui sà plaseze o parte din súmele rezultate din veniturile pe care le avea in
1	Nu mai sînt pomenite« cîte gâle{i vor fi de la satul lui Coste pe TopolniÇa» (Panaitescu, Documente, p. 36, rînd
9	— 10; DIR B, veac XIII —XV, p. 27), precum fi Terov&ful; în schimb, la JidovftiÇa se adaugà« eu Potocul».
•	Pàrerea eâ Severinul n-ar fi fost reluat decît în vremea lui Mircea, la P. P. Panaitescu, Mircea cel Bâtrîn, p. 146,
9	Hurmuzaki-Densusianu, Documente, Ia, nr. 270, p. 331 — 332; cf. Onciul, Titlul lui Mircea ..., în CL,
XXXVII	(1903), p. 29-30.
       4	Onciul, Titlul lui Mircea . . . , observà just acest lucru, datînd ocuparea Severinului între 1382 si 3 octombrie 1385. Termenul ante quem, il constituie, evident, hrisovul lui Dan I; ca termen post quem, învàtatul amintit considéra actul, mult discutât, emis de « Gregorius dei Apostolice sedis gracia Episcopus Seurinij, nec non parcium Transalpina-rum . . .» în acel an« die quatuor temporum quo cantatur officium: Intret» (12 — 14 martie 1382) (ibidem, p. 27). Pentru motívele ce fae însà ca acest document sà fie mai mult decît îndoielnic, vezi S.C.I.A.. IV (1957), nr. 1—2, p. 118 si nótele 1-3.
       5	Severinul ar fi putut fi deci ocupat fie în cursul unei campanii prealabile expeditiei menciónate în documentul lui Sigismund, fie chiar eu prilejul acestei expediçii, pràdarea pàrçilor Mehadiei fiind, în acest caz, doar o continuare a atacului §i cuceririi cetàtii.
       •	P. P. Panaitescu, Mircea cel Bâtrîn, p. 43.
      T E într-adevâr greu de admis ca Dan sà se fi încumetat sà porneascà o expedite la sud de Dunàre, în acelafi an în care oastea sa mai participase la o altà campanie dincolo de hotare.
       8	Admiçînd cà pràdarea çinutului Mehadiei ar fi avut loc în 1385, ea trebuia sà se fi terminât înainte de sfîrfitul 'lui septembrie, de vreme ce domnul, care — dupà mentiunea din documentul lui Sigismund — luase parte el însufi la expedite, se afla din nou la refedinÇa sa de la Argef.
      •	D. Onciul, Titlul lui Mircea .. . , în CL, XXXVII (1903), p. 30.
      10	Este de la sine în{eles cà, dacà proprietà^ile funciare trebuiau sà râmînà aproape aceleasi (vezi mai sus, p. 271 fi nota 6, schimbàrile intervenite în aceastà privinÇâ), în ce privefte veniturile, se putuse produce modificâri însemnate. Astfel, ni se pare, trebuie explicatà dispari(ia dintre daniile vechi a mentiunii privitoare la « cîte gàleçi vor fi de la satul lui Coste pe TopolniÇa», mentiune ce figureazà în actul de la Vladislav (Panaitescu, Documente, p. 36, rînd 9 — 10; Doc. priv. ist. rom., B, veac. XIII — XV, p. 27), dar nu se mai repetà în cel al lui Dan I. Socotim fi noi cà omiterea acestui venit în cel de-al doilea document se datorefte faptului cà el nu mai putea fi încasat la acea vreme. Dar nu ni se pare cà motivul ar putea fi, cum s-a propus (vezi mai sus, nota 2) faptul cà el s-ar mai fi aflat încà în stàpînire ungureascà, ci acela cà momentan — càci el reapare, mai tîrziu, în vremea lui Mircea, într-un document fàrà datà (P. P. Panaitescu, Documente, nr. 18, p. 74 — 80; DIR., B, veac. XIII —XV, nr. 31, p.J 46 — 48, datat îndoielnic « <1399 mai 11>») — « gâleçile» în discuçie nu se puteau încasa, fie pentru cà sabul fusese distrus în cursul luptelor pentru stàpînirea Severinului, fie pentru cà, speria{i de exploatarea mai intensà din vremea stàpînirii maghiare, locuitorii sài se risipiserà sau fugiserà în Tara Romàneascà. Dat fiind însà cà, afa cum ni se spune în chiar hrisovul lui Vladislav voievod, satul respectiv se afla« pe Toporna», el nu s-ar fi putut gàsi sub stàpînire ungureascà atîta vreme cît celelalte posesiuni aie VodiÇei, dintre care únele situate mai la vest, se aflau, toate, în regiuni de sub autoritatea efectivà a domnului român. Acelafi lucru se poate spune despre satul 'J’arovàjul.
276