fi aceeaçi tradire: cea pästratä la Tismana. Deosebirile de amänunte, caracterul totdeauna vag al acestora si. mai ales, variabile lor de la o ìnregistrare la alta, toate acestea par a indica nu un izvor scris, ci o tradire orala.
      Transformärile in timp ale legendei ne sìnt ilústrate de soarta episodului cu privire la disparita din mänästirea Tismana a moaçtelor lui Nicodim.
      Paul de Alep ne povesteste cä moaçtele fuseserä ascunse de cätre cälugärii de la Tismana, de teama ungurilor, adaugìnd si explicaría naivä cä aceçtia din urmä ar fi voit sä le fure, dat fiind cä aveau o deosebitä venerale pentru Nicodim. Ceea ce înregistra, in aceastä formä curioasä, arhidiaconul arab nu era decît amintirea, deformatä, a cumplitei prädäciuni ce însotise nävälirea în'fara Romäneascä, in plinä iarnä 1610—1611, a ost.ilor principelui Transil-vaniei Gabriel Bathori, prädäciune de pe urma cäreia avuseserä de suferit din greu, aläturi de intreaga Jarä, çi mänästirile muntene 1.
     Cu mai bine de un veac dupä aceea, autorul sau autorii Pomenirii ínregistrau o cu totul alta explicatie : « un domn al tai'i i aceftiia » ar fi intent ionat sä ia din mänästire moaçtele, pentru a le duce la Bucureçti ; drept care, in urma poruncii pe care o däduse însuçi Nicodim, apärindu-i in vis egumenului mänästirii, moaçtele, cu excepta unui singur deget, fuseserä ascunse. Cam cinci decenii mai tîrziu, Stefan Ieromonahul « identifica » (pentru a foiosi un termen modem) pe domnul anonim al Järii Româneçti de care arninteçte Pomenirea, eu Basarab cel Tînâr (noiembrie 1477 — septembrie 1481; noiembrie 1481—martie 1482), câruia — pe temeiul unor izvoare necunoscute nouâ, aflate poate in Bistrija Craioveçtilor — îi restabilea, cu o remar-cabilâ exactitate, çi genealogia 2.
      Exemplul de mai sus, ca si áltele 3, ne aratä cä si legenda lui Nicodim, pästratä oral in mänästirea Tismana, a suferit — chiar in scurtul rästimp in care-i putem urmäri soarta pe temeiul izvoarelor — transformärile obisnuite pentru orice tradire oralä. Säräcirii ei treptate de eleme-tele originare, istoricele exacte, i-a corespuns o imbogäpre cu elemente parazitare : anecdote cu caracter folcloric, legende pioase fantezii etiologice. La prima vedere ar pärea cä, cel pujin acestea din urmä, nu-sifac aparijia, ín cazul de faja, decît tîrziu, numai o datä cu încercarea lui Çtefan Ieromonahul de a da un caracter istorie biografici legendäre a lui Nicodim. Cä totuçi o asemenea pärere ar fi eu totul greçitâ, ne-o poate dovedi o scurta cercetare a amänuntelor pe care ni le oferä cea mai veche dintre înregistrârile tradirei, relatarea lui Paul de Alep.
     Cele mai multe dintre detaliile pe care le prezintâ povestirea arhidiaconului arab nu sînt decît explicajii brodate de cälugärii de la Tismana in legäturä cu unele obiecte pästrate acolo çi presupuse a fi aparjinut lui Nicodim, sau eu danii primite de ctitoriile acestuia, curînd dupä întemeierea lor. Lipsa de temei istorie a acestor explicatii e lesne de observât. Este evident, de pildä, cä de o convertire la creçtinism (eum crede Paul de Alep) sau chiar numai la ortodoxie (eum ne spune Çtefan Ieromonahul) a regelui Ungariei, datoritâ minunilor lui Nicodim, nu poate fi vorba çi cä ne afläm in faja unei explicajii anacronice, naive çi pioase a unor presupuse daruri pe care le-ar fi prnnit întemeietorul Tismanei fie de la Sigismund, fie de la predecesorul säu Ludovic cel Mare. Intr-adevar, legenda darului de 30 de sate pe care
—	dupä cum aflase in mänästire arhidiaconul arab— 1-ar fi fäcut Tismanei un rege (nenumit in text) al Ungariei, nu provine decît dintr-o greçitâ interpretare a unui pasaj din diploma prin care, la 12 septembrie 1428, Sigismund întârea Yodijei çi Tismanei toate posesiunile pe care ele le primiserä de la diverbi donatori sau le cumpäraserä chiar, pinä la aceastä datä 4 : in diploma este vorba de 32 de sate fajä de cele 30 amintite de Paul de Alep. Tot dintr-o ìnjele-gere greçitâ a acestui document s-a näscut çi legenda oraçului pe care 1-ar fi däruit acelorasi mänästiri cneazul Lazâr: ìn realitate este vorba acolo de tìrgul Kiselevo si de cele cinci sate de dincolo de Dunäre, ce sìnt pomenite in document, dar care — cum s-a dovedit pe deplin 5 — nu fac decît sä inlocuiascä o altä danie de sate (necunoscute nouä azi), pe care o fäcuse într-adevâr cneazul Lazär, dar de care ctitoriile lui Nicodim nu mai puteau profita, dat fiind cä posesiunile ce o constituiau se aflau pe acea vreme, încâ de mult, în stapînirea turcilor. Tot astfel, de vreun
       1 Pentru nâvâlirea fi urmârile ei, Matei al Mirelor « Prefaja» la Slujba sf. Grigore Decapolitul (la N. lorga, Manuscripte din biblioteci strâine relative la istoria românilor, in AAR.f a Il-a, t. XX (1897—1898), Memoriile secfiunii istorice, Bucureçti, 1898, p. 252—246 = text grec, çi 245 — 246 = trad. rom.), fi Povestire pe scuri, despre neasteptata càdere a lui Çerban Vodâ, Mem. secj. ist. Bucureçti, 1900, p. 10 —11=» text grec çi 19 —20 = trad. rom., precum çi, tot de acelafi, 'IcJTOpta TY)V OÙyypo-BXa/ÎaV TSXSU-0'EVTCOV, în Tesaurü de monumente istorice pentru România, voL I, Bucurefti, 1862, p. 332—333.
      » Çtefan Ieromonahul, Viafa, f. 78r. —78v. = p. 67—68. Vezi Petre Ç. Nâsturel, Cetatea Bucurefti în veacul al XV-lea, în Muzeul de ist. a orasului Bucurefti, Materiale de istorie fi muzeografie, Bucurefti, 1964, p. 141-157.
        *	Ca, de pildâ, pierderea amintirii despre originea jumâtate greceascâ a lui Nicodim fi înlocuirea ei cu o imprecisa çi improbabilâ înrudire eu familia domnitoare sîrbeaseâ menzionata de Çtefan Ieromonahul. Pentru acestea, însâ, veaâ, pe larg, mai departe p. 253—254.
       *	P. P, Panaitescu, Documente, nr. 55, p. 154 —159 ; Doc, priv, ist. Rom., veao. XIV—XV, nr. 76, p. 89—90
       *	P. P. Panaitescu, Mircea cel Bàtrînt p. 150.
251