Slujba « mai véchie », manuscrisà, a lui Nicodim. A ìncerca sa identificàm izvorul fiecà-reia in parte dintre çtirile de amànunt pe care ni le oferà Via\a ar fi, desigur — cel pujin pentru cercetarea de faja —, cu totul farà folos: merita sa ne oprim numai asupra acelora dintre lucràrile menzionate de Çtefan in opera sa, despre care putem çti sau baimi, macar, cà au avut un rol mai de seamà in alcàtuirea acesteia. Dintre asemenea lucràri, probleme ceva mai ìncurcate ridica « slujba mai véchie, scrisà cu mina », despre a cârei folosire Çtefan aminteçte m chiar titlul manuscrisului sàu, dar intr-o formà ce dà naçtere la numeroase nelàmuriri.
     într-adevâr, trebuie sà observâm câ, în chiar acest titlu, Çtefan afìrmà cà propria sa redacjiune a slujbei lui Nicodim este « acum a doaì oarà asàzatà », ceea ce implica o singurà « açezare » (= redacjiune) anterioarà; çi totuçi, la numai cîteva rînduri mai jos, el aminteçte de douâ « slujbe » mai vechi — cea tipâritâ çi cea manuscrisà — care, ambele, i-au servit la alcàtuirea propriei sale versiuni (ce ar fi, prin urmare, a treia). Trebuie iaràçi observât câ, dupà ce este astfel pomenità în titlu împreunà eu cea tipàrità, slujba manuscrisà nu mai este menzionata çi în pasajul din « Cuvînt càtrâ cetitori », în care se vorbeçte mai amànunjit despre izvoarele întregii opere. în locul ei apare, alâturi de tipàritura din 1767, de astà datà « paraclisul sfîntului <Nicodim> cel scris cu mina, din vechime, în mânàstire », din care — ni se spune — s-a introdus în noua versiune a slujbei un « canon », aça cum s-au mai introdus çi « alte stihiri de cîntâri », luate din « slujbele sfinjilor preacuvioçilor celor mari, ce sînt deopotrivâ la viejuire eu sfîntul » 1. în sfîrçit, meritâ a mai fi remarcat çi faptul câ în nici unul dintre pasajele în care Çtefan îçi enumerâ izvoarele folosite çi nici chiar incidental, în legâturâ eu vreo çtire oarecare, în cuprinsul Viepi nu se face niciodatâ amintire de vreo biografie manuscrisà a lui Nicodim, dar câ Çtefan Jine sa dea numeroase amânunte — cum se va vedea îndatâ — chiar çi asupra unui izvor de acest fel, dispârut de mult la vremea la care scria el, çi despre care nu çtia decît din tradijia càlugâreascâ a Tismanei. Astfel, devine foarte greu de crezut cà Çtefan ar fi omis sà menjioneze o biografie în manuscris pe care ar fi avut-o sub ochi çi din care ar fi luat çtiri cu care sâ-çi îmbogâjeascâ opera sa.
      Din toate acestea reiese, credem, destul de lâmurit, câ « slujba mai vechie, scrisâ cu mina », pomenità în titlu §i « paraclisul sfîntului, cel scris eu mîna, din vechime, în mânàstire », men\ionat în « Cuvînt câtrâ cetitori » nu sînt — eu toatâ deosebirea de titlu — decît una fi aceeaçi lucrare, çi anume cel de-al doilea izvor, în ordinea însemnâtâjii (dupâ slujba tipâritâ, citatâ în primul rînd, în ambele cazuri) de care s-a folosit Stefan. Cu toate acestea, din cuprinsul izvorului manuscris în discujie nu pare sà se fi împrumutat prea mult pentru redactarea noii versiuni a slujbei de vreme ce Çtefan nu numai câ nu gàseçte cu cale sâ menjioneze ca provenind de acolo decît « canonul », ci aratà explicit câ, pentru celelalte amplificâri aie pàrjii de slujbà (« alte stihiri de cîntâri »), el a recurs la alte slujbe, ale altor sfingi, împrumutînd din acestea ceea ce i s-a pârut potrivit çi pentru lauda lui Nicodim. Ceva mai mult, în asemenea condijii, am putea bânui câ — datfiind cà Çtefan, deçi aminteçte de cele douâ slujbe anterioare versiunii sale, considerâ totuçi câ pînà la el n-a existât decît o singurâ « açâzare » (= redacjiune) — între textul tipàrit çi cel manuscris nu erau (în afarà de « canonul » susamintit) diferenje prea marcate. în acest caz, slujba manuscrisà nu ar fi decît o altâ versiune (eventual o prescurtare) a celei tipârite, càci — aça cum vom vedea îndatâ — ea nu putea fi, în nici un caz (deçi menjiunea din titlul manuscrisului lui Çtefan ar pârea, la prima lecturâ, sâ o indice) mai veche decît tipâritura însâfi 2.
inutilâ în expunere ca si în figurarea pe raclâ) a acestui fapt (f. 46v* *= p. 17) ; scena secundarâ ce o însofeçte'^ vezi mai sus, p. 238, nota 5) prilejueçte lui Çtefan toatâ dezvoltarea, cu amânunte, a episodului învâfâturii lui Nicodim (f. 45v- —
—	p. 17). Cunoscînd chipul în care Çtefan « interpreteazâ» scenele vâzute pe raclâ, sîntem inclinaci sâ credem câ
—	în ciuda deosebirilor de detalii — totuçi scena « Rug<â>ciunea sf<î>n<tu>lui Nicodimu», de pe raclâ a servit drept motiv de bazâ episodului privitor la rugâciunea ce precedâ fixarea locului pe care se va întemeia nouâ mânàstire a Tismanei, amplu dezvoltat în textul Viefii (f. 65r-—65v* = p. 44 — 45), pînâ la pasaje în vorbire directâ. Din inscripfia: «Sf<î>nt<u>l Nicodimu fâcu beséric<â> pre tis çi numi Tismana» de pe capacul raclei, Çtefan creeazâ o întreagâ istorie a începuturilor mânâstirii: « a fâcut aci, mai întîi, o beséricâ micâ de lemn dintr-un tis mare, ce era atuncea aci ...» la care însâ s-a vâzut silit sâ adauge:«çi din alte lemne, cît n-a ajuns» (f. 66r- = p. 45) çi apoi sâ explice câ, foarte curînd çi eu ajutorul lui Radu I, biserica a fost refâcutâ în zidârie, justificînd transformarea prin creçterea rapida a numârului câlugârilor (f. 66v -67r- = p. 47).
      1	« Predoslovie câtre cetitori», f. 2r- =p. XI. în ce priveçte« canonul», nu este absolut sigur câ el fâcea într-adevâr parte din chiar textul paraclisului ; tot ce putem spune este câ el se afla în cuprinsul manuscrisului ce confinea acest paraclis. Asemenea« canoane» puteau circula çi independent de slujbâ sau paraclis: cîntâri de laudâ sau rugâciuni adre-sate lui Nicodim se mai întîlnesc ràzlefe, pe diferite cârfi bisericeeti, fârâ nici o legâturâ cu Nicodim ; vezi, de pildâ, o asemenea cintare, scrisâ pe o Psaltire, semnalatâ de Al. Bârcâcilâ, Un tropar al preacuviosului Nicodim, în BCMI, XXVI (1933), p. 43.
      *	Çtefan spune, în titlu: « acum a doaî oarà açâzatâ dupâ cea tipâritâ ... la anii de la H<risto>s 1767 çi dupâ alta mai véchie scrisà cu mîna». La prima vedere ar pârea cà Çtefan considera manuscrisul mai vechi decît tipâritura (lucru cu neputinfâ, vezi mai jos, p. 245), dar« mai véchie» poate avea çi un sens nedeterminat: mai veche decît data la care scria Çtefan (corespunzînd lui« din vechime» folosit cînd se vorbea de « paraclis»). E de observât câ exemplarele complete ale tipàriturii de la Rîmnic sînt foarte rare (cele mai multe au lacunele completate cu pagini manuscrise) çi ne putem întreba daeâ nu cumva slujba manuscrisà nu era decît o copie manuscrisà a celei tipârite, copie de care Çtefan »-a servit pentru a completa textul lacunar al tipàriturii pe caro o avea la dispozifie.
243