si Dristorului sint numite in actele romànefti dupà orasele de pe malul drept al Dunarii. ín aeeste centre se aflau depozite de tranzit pentru màrfuri fi numai existenfa unui circuii continuu spre si din Península Balcanicà a putut jìxa in toponimia medievalà romàneascà, numirile amintite.
     Cit de vechi sint aeeste cài? Càtre mijlocul secolului al XIY-lea eie erau curent folosite: màrturie gàsim in privilegiul voievodului Vladislav I, care intareste brasovenilor, la 1368, tranzitul màrfurilor aduse din Península Balcanicà. Drumurile nu sint mentionate, la 1368, flecare in parte, deoarece eie consti-tuiau, la aceastà datà, o realitate de la sine inteleasà, si ca atare nu mai trebuiau expres amintite. Numai cind stabilente un tarif aparte pentru una dintre direcjii
—	cazul Bràilei — cancelaría face cuvenita precizare pentru a marca o deosebire fatà de regimul de taxare obisnuit, aplicat celorlalte cài de comunicatie1. Tot global, aeeste drumuri spre Dunàre sint mentionate si in hrisoavele eliberate brasovenilor la 10 noiembrie 1424 fi 30 ianuarie 1431 2.
     Au fost eie folosite insà fi inainte de secolul al XIV-lea? Pentru a ràspunde, amintim cà monezile fi màrfurile bizantine s-au ràspindit adinc in teritoriile romànefti, de-a lungul intregii perioade a feudalismului timpuriu, ceea ce demonstreazà existenta unor cài de comunicatie, unele limitate la o zona mai restrinsà, legatà de centrele de pe malul drept al Dunàrii, áltele, cel putin valea Oltului in Muntenia fi a Trotufului in Moldova, stràbàtind pina in Transilvania, afa cum le aratà, de altfel, produsele bizantine fi sud-slave din aceastà provincie 3.
    Pentru primele decenii ale secolului al XIII-lea dispunem insà fi de o màrturie directà, aceea a cunoscutei diplome din 1247. Regele Ungariei autoriza pe cavalerii ioaniti sà scoatà sare din ocnele transilvànene fi sa o duca in Oltenia fi Banatul de Severin, ca fi in pàrtile «... dinspre Bulgaria, Grecia fi Cuma-nia. . . », beneficiile impàrtindu-se pe jumàtate 4. Sarea circula deci pe drumuri de apà sau de uscat, atit spre Península Balcanicà (Bulgaria fi Grecia), cit fi spre Muntenia (numità in acest document Cumania). Dar diploma din 1247 se referà la o situatie realà, de fapt, iar nu la una de viitor; problema pentru regele Ungariei era de a interesa pe càlugàrii ioaniti in stàpinirea teritoriilor cedate, asigurindu-le venituri efective, fi nicidecum de a-i obliga sà inceapà un negot ipotetic in directii nestràbàtute pinà atunci. Statuì feudal al Tàrii Romànesti, in momentul constituirii sale, a gàsit §i in sectorul càilor de comuni-calie cu Península Balcanicà o situafie gata creata, pe care nu a fàcut decit s-o consolideze : de aceea, socotim cà drumurile spre Vidin, Nicopole, Sistov ?i Dristor dateaza din veacurile XII—XIII, continuind, de fapt, pe cele vechi din epoca romana fi cà toponimia lor a apàrut in documéntele scrise dupà unificarea pobticà a formatiunilor romànefti, sub cirmuirea lui Basarab I, la inceputul secolului al XIY-lea.
    Cercetarea vàmilor aduce noi màrturii asupra negotului cu Península Balcanicà. Yàmi locale, in cnezatele fi voievodatele din prima jumàtate a veacului al XIII-lea nu sint amintite in scris, defi eie au putut functiona, jude-cind dupà circulatia monetarà aducàtoare de venituri, dupà súmele de care
1	Privilegiul in Hurmuzaki-Densufanu, Documente, 1/2, p. 144—145 (nr. CVIII).
      2	I. Bogdan, Documente, p. 26; cf. p. 22 textul slavon ;i p. 34.
      3	Vezi Dinu C. Ciurescu, Relafiile economice ale fárii Romane} ti cu fárile Peninsulei Balcanice in secolele X—XIII, in Ral, X, 1964, p. 375—378.
     4	DIR, XIII-XIV-XV, B, p. 286 (nr. 1).
12*
179