HIBLIOC RAFIE
 363
      Duiliu Zamfirescu se inspira de la Tolstoi în ce priveçte romanul eu mai multe planuri. Tema decàderii boierimii noastre, tratatà de acest geriitor, este inruditâ eu problema decâderii nobilimii ruse din Anna Karenina.
      M. Sadoveanu, admirator fârâ rezerve al lui Tolstoi, zugrâveçte în tinerete (àrani eu acelaçi caracter de pasivitate çi duçmànie ascunsâ fafâ de boieri, ca si Tolstoi, eu care se aseamânâ çi în îniafifarea tablourilor de râzboi çi a atitudînii {âranului în fa^a morfii.
      Tatiana Nîeolescu demonstreazà influença lui Tolstoi asupra lui I. Agîrbiceanu, nu numai prîn referire la propriîle mârturisiri aie scriîtorului nostru (« în Povestea unei viefi, eu titlul principal Legea trupului, primul meu roman, m-a urmârit eroina lui Tolstoi Anna Karenina»), dar çi prîn faptul cà eroii romanului Legea trupului deseori discutà romanul Anna Karenina, câ între aceste doua romane exÎ9tâ o« asemànare de situafii çi înrudire de intrigû», câ scriitorul nostru pune aceeaçi problema tohtoianâ « a puritâçii çî virtufilor ce caracterizeazâ viaja patri-arhalâ de la tara çi a pervertirii, a viciului pe care-1 aduce eu sine civilizajia capitalistâ».
      Liviu Rebreanu préféra, ca çi Tolstoï, «fraza asprâ, nudâ, pietroasâ» çi depunea aceeaçi insistenfà în munca sa de creafie ca çi marele creator din Iasnaia Poliana, pe care mereu îl avea ca exemplu. Lui îi este proprie aceeaçi tendinfâ catre romanul monumental, roman « epopee», manifestatà atît în Ion, cît mai aies în Râscoala, în care eroul principal este « colecti-vitatea, masa farâneascâ» prezentînd o analogie eu rolul t&r&nimii în Râzboi fi pace. Asemânâtor eu Tolstoi, « surprinde Rebreanu psihologia (âranului în raporturile lui eu moçierii». Desigur, la ace9tea se pot adâuga çi analogii în înfâ(içarea proceselor sufleteçti aie eroilor, adesea contra-dîctorii, ca în Pâdurea spînzurafilor.
      La Gala Galaction, care prin preocupârile sale teologice era atras âpre latura frâmîntàrilor religioase aie lui Tolstoi, se poate constata, ca çi la marele scriitor rus, aceeaçi « orientare realistâ çi vigoare criticâ», în spécial în romanele Doctorul Taifun çi Roxana, în care gâsim mai multe « infiltratii mistice», ceea ce creazà impresia unei contradictiî în care elementul realist, prin vigoarea lui, învinge totuçi pe cel mîstîc.
      Luî Cezar Petrescu, admirator al« marelui Lev Tolstoi», care pentru scriitorul nostru era « incontestabil cel mai de seamâ romancier al lumii», opéra tolstoianâ « i-a sugerat pilde de zugràvire iscusitâ a proceselor çi frâmîntârilor sociale complexe, de rezolvare compozi(ionalâ a unor vaste tablouri sociale, dar çi de înfâçiçare a mîcrocosmosuluî lumii interioare a eroilor, de analizà pâtrunzàtoare a dialecticii sufletului omenesc». Analiza paralelâ a romanelor Râzboi fi pace çi întunecare, prezentatâ pe scurt în lucrare, ne aratâ câ eroii acestui din urmâ roman, ca çi eroii epopeii tolstoiene, în încercârile grele aie râzboiului « cuceresc o întelegere mai adîncà a viejii poporului, o conçtiinÇâ cetâ(eneascâ çi mai aies patrioticâ sporità», dupâ cum tôt aça. de pe urma râzboiului, apare aceeaçi speranfâ în transformâri sociale spre mai bine çi aceeaçi nâzuintâ spre înfâptuirea transformârilor dorite.
     în expunerea de mai sus am insistât mai mult asupra asemânârilor dintre personajele, situa^üle, structura compoziçionalâ etc. din operele lui Tolstoi çi acelea din operele scriitorilor noçtri, fiindcà numai simîlîtudinile pot indica o influen{â. Evident, autoarea studiului are o deosebitâ grijâ de a semnala complexitatea procesului literar de la noi, eventualele influente din alte pâr^i, specificul national, datorit conditiilor sociale specifice târii noastre, çi originalitatea creatiei scriitorilor noçtri. Çi aceasta o face atît în forma generalâ la începutul lucrârii (p. 30—32), cît çi în cercetarea operei fiecârui scriitor roman de care se ocupâ. In felul acesta, ecourile tolstoiene în literatura românâ sînt încadrate în procesul général de dezvoltare literarâ de la noi.
     Cunoaçterea operei tolstoiene, mai aies pentru generafia scriitorilor dintre celc douâ râzboaie mondiale, a stimulât« cultîvarea artei realiste, bogate în continut, însufletite de idealuri umaniste çi democrate, a contribuit la întârirea elementelor realiste din opéra lor», ceea ce s-a manifestât « prin cuprinderea cît mai largâ a vietii, prin atentia puternicâ acordatâ proceselor sociale çi istorice, prin cercetarea adîncâ a universului sufletesc al omului, prin zugrâvirea unor fresce complexe aie societàtii româneçti» (p. 251). Este concluzia acestor confruntârî în care autoarea dovedeçte o cunoaçtere aprofundatà a celor douâ literaturi.
      Influenfa lui Tolstoi asupra literaturii noastre dupâ 1944 va forma, probabil, tema unei lucrâri viitoare, fiindcà bânuim câ autoarea va continua sâ se ocupe de problema cercetatâ. în sprîjinul acestei convingeri vine faptul câ în lucrare ni se dau cîteva informatii asupra pozitîei unor sciitori români de astâzi fafà de opéra lui Tolstoi (de exemplu, a luî Titus Popovîci, Marin Preda çi Eugen Barbu).
      Intr-unul din ultimele capitole aie cartii se dâ un tablou al difuzârii operei lui L. N. Tolstoi în (ara noastrâ dupâ 1944, autoarea emitînd aprecieri judicioase asupra valorii noilor traduceri. Ceea ce impresioneazâ sînt cifrele, care aratâ proportiile editârii operelor lui Tolstoi traduse în tara noastrâ. Pînâ în 1960, au apârut 60 de titluri într-un tiraj de 1.170.000 exemplare. Romanul Râzboi fi pace a fost publicat în tiraje de peste 50.000 exemplare. Çi mai mare a fost circulatia romanului Anna Karenina. Numai în 1959 çi 1960 tirajul lui a atins