172
MIHAI NOVICOV
ticà, e totufi izolat fi condamnat la insingurare nu numai pentru cà e altfel dccit oamenii obifnuiti, dar fi pentru cà el ?tie ceea ce altii nu 8int in stare sà priceapà. Afadar, in mod parado xal, tnsingurarea lui se datorefte nu atit indepàrtàrii de realitate, ci dimpotrivà, unei apropieri mai substantial de adevàrul vietii, de care altii, toti cei din jur, nu sint capabili « impàratul cunoasterii fi al libertàtii», se retràgea deci (in urma infringerii din 1825), ca sà-fi adune fortele in vederea unor noi bàtàlii. Aceastà deviere « realistà» a romantismului e fi mai pregnantà in romanul Un erou al dmpului nostru.
    Despre acest roman s-a spus in repetate rinduri cà apartine integrai realis-mului critic. Nouà aprecierea ni se pare ncfondatà pentru cà reflectà, afa credem cel putin, confuzia ce se face uneori intre realismul critic (ca un anumit curent in literatura mondialà, pe baza càruia s-a format treptat fi o anumità metodà artisticà), pe de o parte, fi realism in generai, cantitatea fi substanta adevàrului de viatà pe care le transmite o anumità operà de artà, pe de altà parte. Dupà cum am mai aràtat-o, nouà ne pare cà confundarea realismului cu veridicitatea (in sens larg) presupune intotdeauna tacit cà, in afara realismului, veridicitatea e imposibilà, ceea ce e un nonsens pentru cà — asta, azi,
o	recunoaftem cu totii — orice operà de artà valabilà din punct de vedere estetic contine, indiferent de metoda artisticà pe care o reprezintà, fi adevàruri de viatà insemnate. Mai mult, opera de artà e mare tocmai pentru cà ne conduce spre cunoafterea esteticà a unor realitàti umane, care pinà atunci fie cà erau ignorate, fie cà nu atràgeau atentia. in consecintà, faptul cà romanul Un erou al timpului nostru contine adevàruri pregnante despre o anumità epocà fi despre oamenii ei incà nu-1 atcstà nici ca operà romanticà fi nici ca operà realistà. De asemenea, nu putem considera ca hotàritor, din punctul de vedere care ne intereseazà, nici faptul cà Un erou al timpului nostru se intemeiazà pe o observare minutioasà a vietii inconjuràtoare. A socoti cà intre metoda romanticà fi spiritul de observatie e o contradictie ireductibilà inseamnà din nou a càdea pradà unei prejudecàti. Nu denotà oare románele lui Victor Hugo o cunoaftere amànuntità de càtre autor a realitàtilor franceze? Se poate oare contesta cà, in ciuda caracterului lor fantastic, nuvelele lui Hoffmann reproduc uneori cu uimitoare precizie atmosfera timpului, locului fi a modului in care se petrece actiunoa?E oare o simplà intimplare cà, scriind Prizonierul din Chillón, Byron se simtea obligat sà adauge textului poetic (intr-o notà din subsol) descrierea exactà a temnitei in care fusese inchis Bonivard? $i exemplele ar putea fi inmul-tite. Mi s-a intimplat chiar sà citesc aprecieri care contestau caracterul exclusiv romantic al poemului Tiganii de Pufkin sub pretext cà descrierea fatrei tigà-nefti e foarte. . . realistà 2. Nu se tine seama de faptul cà observatia, spiritul de observatie e un component indispensabü al oricàrei creatii artistice. Realismul critic se deosebefte de alte metode artistice nu prin faptul cà se intemeiazà pe spiritul de observatie (ceeea ce ar conduce la concluzia cà alte metode s-ar dispensa de el), ci prin aceea cà in cadrul realismului critic observatia capàtà
     1	O apropiere de opera lui Eminescu ar fi din nou posibila. Ne márginim insá a o semnala. cáci angajarea in continuare pe calea analizei in paralela ne-ar indepárta prea mult de obiectul cercetárii.
     2	Vezi, de pildá, N. Pospelo v, P. íjíabionski, Literatura rusa, Cartea rusa, Bucu-refti, 1953, p. 230 («. . .tablourile din viaja... figanilor ca fi descrierile naturii sint pátrunse de un realism autentic»).