II. LITERATURA
LERMONTOV ÎN LUMINA CONTEMPORANEITÂTII
                          MIHAI NOVICOV
    în 1964 s-au împlinit 150 de ani de la naçterea lui Mihail Iurievici Lermontov. Aniversarea ne-a îndemnat §i pe noi sa închinâm eîteva pagini acestui mare poet. Recitind ce au scris despre el contemporanii §i urmaçii, izbeçte unani-mitatea cu care toti au scos în evidentâ vigoarea geniului condamnat sa se stinga atît de timpuriu. Sînt numeroase comparabile amare privitoare la ce ar fi lâsat alti mari scriitori ai lumii daeâ ar fi mûrit la aceeafi vîrstâ. Te încearcâ
o	emotic profundâ cînd parcurgi rîndurile scrise de Bielinski lui Botkin în 1839: « mâ înfior cînd o spun, dar aça mi se pare, câ în persoana acestui tînâr creçte cei de al treilea poet rus §i câ Pu§kin n-a mûrit fârâ a lâsa moçtenitor». Lermontov avea atunci 25 de ani fi nu publicase decît eîteva din poeziile sale. Mai tîrziu, vorbind de generatia de revolutionari care a urmat decembriçtilor, Herzen va serie :«împu§câtura de pistol care 1-a doborît pe Puçkin, a trezit sufletul lui Lermontov». Putine opere literare s-au bucurat de o popularitate atît de mare ca Moartea poetului. în eîteva sâptâmîni, poezia s-a râspîndit în mii de exemplare manuscrise pe întinderile nesfîrçite aie Rusiei. Râseoliti, oamenii sorbeau frazele, parca forjate din otel:
                                Voi, însâ, fii înfumurafi Ai unor tafi vestici prin mîrçâvie,
                              Care eu tâlpi de rob calcaci Vlâstarele lovite de urgie ;
                                Voi care, lacomi, lîngâ tron pitifi,
                                Ucidefi Libertate, Genii, Glorii,
                                Cînd apârefi, de lege ocrotifi,
Mufeçte adevârul çi tac judecâtorii!
                          Dar este-n cer un straçnic judecâtor einstit Care pe voi, aleÿii desfrîului, v-ajteaptâ;
                               Cu aur el nu poate fi plâtit Çi çtie orice gînd si orice faptâ.
                              Zadarnic veti veni cu vorbe rele La judecata cea de sus:
                        Tor negrul vostru sînge nu va putea sa spele Sîngele poetului râpus.
                                      (în româneçte de Al. Philippide) 1
     1	Aici ipi in continuare versurile se citeazâ dupa édifia i Lermontov, Lirice, Editura Cartea Rusa, Bucuresti. 1956.
10— c. 844