146
MIHAI NOVICOV
    De la primul contact cu poezia lui Lermontov te impresioneazà extraor-dinara fortà a sentimentului. Despre orice ar serie poetul — despre amàrà-ciunca care pune stapínire pe el cind urmàrefte preocupàrile dejarte ale contem-poranilor, despre setea mistuitoare de a trài adevàratele furtuni ale vietii, despre dragoste fi gelozie, ca fi despre singuràtatea care-1 apàsà, coplefitoare fi sumbrà, despre curajul nebunesc al muntenilor Caucazului sau despre patria pentru care simte o « dragoste ciudatà» — in orice vers el pune atìta pasiune atoteuprinzàtoare fi o obligà sà explodeze in cascade atit de luxuriante de imagini, incit te captiveazà fi te supune, oricit de indepàrtatà ne-ar pàrea uneori epoca ce fi-a gàsit reflectarea in poezia lui Lermontov.
     S-ar putea replica la cele de mai sus cà puterea sentimentului e o insufire a oricSrui poet fi cà, evidentiind-o la Lermontov, nu spunem ìncà nimic deosebit despre el. E adevàrat, dar puterea aceasta se manifesta la flecare poet intr-un fel care li e propriu numai lui. Chiar Bielinski a incercat o prima paralela intre Pufkin fi Lermontov. De peste o sutà de ani numele lor se citeazà atit de des alàturi. Lirica lui Pufkin o receptàm fi azi ca o poezie sublima, pàtimafà dar discreta, parca mereu insetatà de echilibru clasic. Dar cit de rebela, in sensul cel mai propriu al cuvintului, ne pare poezia lui Lermontov !
                        Albastre-s undele sub ea,
                        Cu aur soarele-o-ncununS ;
                      Dar ea numai furtunà vrea;
                          Parc-ar fi linifte-n furtunà!
(In románcete de Al. Philippide)
    La 18 ani Lermontov scria aceasta poezie (Pinza), care avea sà devie atit de populará in Rusia fi peste granitele ei, inspirind atitea avinturi tinerefti fi atitea opere literare. Puterea sentimentului la Lermontov e parca materia-lizatà, iar verbul e folosit doar pentru a o potenta la maximum ; ea se rosto-golefte ca un torent, ca apele Terekului furtunos, pe care 1-a cintat, fi cu ìndrep-tàtire, ca pe un frate al sàu. A trài vefnic e in definitiv soarta tuturor scriitorilor mari, din care cauzà intr-un fel virsta lor istoricà, a tuturor, se egalizeazà, pentru cà alte fi alte generatii de urmafi ii considerà contemporani. Dar in cazul ficcàrui poet aceastà mereu improspàtatà incadrare in actualitate se face altfel, precum altfel se face fi in flecare epocà istoricà nouà. La timpul sàu, Bielinski a fàcut eforturi mari pentru a demonstra contemporanilor sài (fi ai lui Lermontov, deci, pentru cà amindoi apartineau aeeleiafi generatii), cà Peciorin e intr-adevàr « un erou al timpului» respectiv fi cà, in consecintà tipul nu e nici moral, nici amoral, ci afa cum 1-a produs societatea vremii fi cà e simpatizat de càtre cititori nu pentru cinismul sàu afifat, ci pentru cà ei, cititorii, se recunosc in personajul lermontovian, il simpatizeazà deci pentru tràsàturile epocii pe care el le intrupeazà. Dar de atunci au trecut peste 120 de ani, societatea omeneascà a suferit in acest ràstimp transformàri uriafe, din societatea ruseascà de pe vremea lui Lermontov n-a ramas, cum s-ar zice, piatrà pe piatrà, insà Peciorin ca tip e mereu simpatizat, iar in unele din tràsàturile lui se recunosc noi fi noi contingente de tineri. Intonatia atit de« actualà» a creatiei lermontoviene se explicà uneori prin evidenta adeziune a poetului la ideile progresiste ale epocii sale 1. Adevàratà in substanta ei, explicatia ne pare totufi insuficientà. Este in afarà de ìndoialà cà patriotismul atit de demo-
     1	Veri, de pildà, I. I. Z a s 1 a v s k i, Ai. IO. JlepMomnoe u coepeMemoanb, Editura Universitari din Kiev, 1963. Aprecieri asemanàtoare gasim fi in alte studii inchinate operei lermontoviene.