BIBLIOGRAFIE
333
o afirmare a lui Vaillant (Grammaire comparée des langues slaves, Tonie II, p. 32, 122) cà
-	omb çi - &m> au înlocuit vechea desinenjà în *-a, Stang analizeazà faptele de limbé çi confirmé aeeastà ipoteza, eonchizind eâ instrumentais singular a avut la origine desinenza -a çi cà formata în -m- este secundará.
      Articolul Problèmes du conditionnel dans les langues slaves (p. 85—93), semnat de Paul Garde, este consacrat elucidàrii unei problème de grainaticà comparata a limbilor slave. Pornind de la constatarea cà în limbile slave nu existà concordan^ în folosirea conditionalului, P. Garde analizeazà particularitàple conditionalului çi ajunge la concluzia cà, în Unii mari (dacà se neglijeazà stadiul intermediar prezentat de limba cehà) se pot distinge doua tipuri : 1) în limbile slave de nord 1 condi^ionalul are douà valori, care pot fi desemnate cu aproximare prin condicional çi optativ, la care se adaogà o formà suplimentarà formatà din by + infinitiv çi 2) în limbile slave de sud, forma conditionalului este singura care exprima tràsàtura caracteristicà a acestui mod, iar nojiunea de optativ este redatà prin intermediul lui da. în continuare, automi se ocupà de istoricul apari^iei celor douà tipuri, emi^înd ipoteza cà, probabil, sub influença limbii greceçti au apàrut inova^ii în limbile slave de sud.
      Sub titlul Post-scriptum (p. 234 — 243), André Mazon reia studiul aspectului verbal în limbile slave. Autorul reliefeazâ anumite laturi ale problemei, cuín ar fi, de pildà, sensul original al fiecàrui verb — ca déterminant al aspectului — preverbele çi sensul verbului etc., aducînd precizàri çi completàri la lucràrile sale anterioare.
      în încheierea Post-scriptum-u\ui, în calitate de vechi colaborator, A. Mazon aduce un càlduros oinagiu lui A. Vaillant, relevînd aportul acestuia la progresul studiilor de slavisticà.
      Antonin D o s t á 1, în studiul A propos du système temporel du vieux slave (p. 78 — 84), prezintà o sintezà a timpurilor slave vechi, relevînd tràsàturile caracteristice aie acestora, eu precizarea creçterii rolului aspectului.
      în articolul Les particules i, a, ti etc dans les constructions participiales en vieux slave (p. 122 — 125), Josef Kurz combate pàrerea lui A. Meillet çi A. Vaillant, care considera cà i, a, ti în constructii participiale au apàrut în texte mai tîrzii, revizuite, ca o consecintà a neglijentei revizorilor. J. Kurz susine teza cà i, a, ti, da nu sînt simple conjunctii coordonatoare, care de altfel nici nu-çi gàsesc corespondente în textul original din limba greacà, ci particulels expresive cu valoare specialà de interjectie, care ulterior au fost înlocuite prin alte mijloace.
     Tot unei problème de gramaticà slava vechc îi este consacrat studiul lui Jacques Lépissier, Du génitif-accusativ inanimé en vieux slave (p. 126 — 137), care reconsideré afirmaba categoricà a lui Meillet cà tóate cazurile de genitiv-acuzativ la substantívele neìnsufletite ar necesita explica{ii particulare. Autorul, pe baza a numeroase exemple, aratà cà ìntr-o perioadà mai veche fenomenul era extins, atingînd çi adjectivele çi pronumele, iar ulterior s-a restrìns. Lépissier relevà faptul cà uneori se ìntìlnesc astfel de genitive ìn limbile slave moderne.
      în articolul Les formes du type popata. konaia (p. 119—121), B I a ¿ c K o n e s k i se ocupà de explicarea acestor forme atestate în poeziile populare bulgare çi macedonene. Autorul considerà cà evoluta a fost urmàtoarea : generalizarea acuzativului substantivelor non "preot’ çi koh 'cal* eu forma egalà cu a genitivului la substantive masculine care indicé nume de fiin^e, transformarea acestora în casus generalis, iar dupà pétrunderea acuzativului în sfera nominativului, vechea formà de genit.-acuz., sub influença substantivelor de tipul slugata, vladikata, a putut primi articolul -ta.
      Intitulîndu-çi studiul Fonction et valeur sémantique des relatifs fcto et koji en serbo-croate (p. 167 — 170), Milivoj P a v 1 o v i c studiazé diverse aspecte aie folosirii celor doué pro-nume relative echivalente çi perspectivele lor. Autorul araté cé .<io, care are numeroase nuance lexicale, a dezvoltat çi nuança de pronume relativ neutru çi apoi a tins sé deviné echivalentul lui koji. Pavlovic apreciazé cé fenomenul este un procès lingvistic generai, care poate fi pus çi în legéturà cu unele forme din latina vulgarà.
      Marc V e y, în articolul Tchèque vschotè (p. 218 — 223), analizeazà fórmele verbale din limba cehé care au radicalul chot- çi pe cele cu radicalul cht- çi conchide cé cele doué radicale în loe sé se contamineze çi sé se confunde, cum se întîmplé in alte limbi slave, se opun çi se completeazé.
      Articolul L'expression de la détermination au pluriel numérique en polonais (p. 61 — 72), semnat de Étienne Decaux, este consacrat unor particularité^ aie sistemului sintaxei jimbii poloneze çi anume : acordului numeralelor colective. Autorul relevé analogia cu forme
        1 Prin areasti denumire autorul desemneazi limbile slave de risSrit fi de apu».