MICKIEWICZ IN LITERATURA ROMÀNI
187
               Çi fereastra fi taraba — deci pe borta cheii grabnic Scapa bietul fi tot fuge — fi azi fuge, fuge strafnic» 1.
     Traducerea pâstreazâ in mare mâsurâ imaginde plastice ale originalului. Dracul, de exemplu, fuge in ambele versiuni pe « gaura cheii», nu pe « horn», ca in traducerea mai noua a lui Vlaicu Bîrna. Este de remarcat faptul cà opera lui Mickiewicz devine din ce in ce mai familiarà §i mai cunoscutà, transpu-nìndu-se in limba romàna tot mai mult din capodoperile poetului polon.
     Peste zece ani, ìn 1904, in «Revista ideii», condusà de scriitorul democrat Panait Mufoiu, Eugen Grosu publica Revista militará 2, traducere ìn proza a celebrului final Przeglqd wojska din Dziady, cu ràsunet fi în creatia lui Çevcenko8.
     N. Iorga a avut o intuitie exceptionala a valordor, ca fi Ha§deu. A cunoscut marde capodopere ale literaturii universale fi le-a popularizat prin scrieri §i conferinte diverse. Revista « Floarea darurilor», condusà de el fi destinata marelui public, apârutâ in 1907, este o comoarâ de literaturâ universalà în traduceri, încâ necunoscutâ fi neexploratâ cum se cuvine pentru vremea noastrà. Marii creatori ai lumii fi-au gâsit aici locul (sub condeiul, de cele mai multe ori, al unor tradueâtori de talent poetic) : Shakespeare, Goethe, V. Hugo, Longfellow, Byron, Lessing, Schiller, Lamartine, Pufkin, Lermontov, Shelley, Al. Manzoni, Alfred de Musset, Edgar Poe, Sully-Prudhomme etc. etc. între ei se aflá fi Mickiewicz. în «Floarea darurilor» este, de fapt, o antologie« dis-persatà» a poeziei universale. Iorga avea darul sa spunâ într-o frazâ ceea ce altii se munceau sa spunà in pagini intregi. Pentru ficcare dintre marii scriitori traduci face singur caracterizarea, la prima traducere (traduceri sìnt mai multe), in putine cuvinte, dar plastice fi piine de continut. §i-a càutat singur traducá-torii fi adeseori le-a indicat operele de tradus. Pentru Mickiewicz a apelat ìntìi la un traducator de origine polonâ, Francise M. Subinschi, care ìnsa nu avea simtul poetic al limbii romàne fi nici, se pare, talent literar. Traducerea sonetului Celor ce fac vizite (Do wizytujqcych) 4 reprezinta o «spargere» a creatiei lui Mickiewicz ìn cuvintele unei noi limbi si este lipsità de emotia poeziei. Iorga a observât, se pare, neajunsul fi la a doua traducere, Alu§ta in noapte (Aluszta w nocy) 5, sonet remarcabd ; Çubinschi a fâcut, probabil, numai traducerea bruta, iar Ion Pajurâ a turnat-o in versuri splendide. Traducerea este o capodopera, iar versul este încîntâtor:
                « Bat vînturi râcoroase, caldura zilei scade,
                Pe-ai lui Ciatîr-Dag umeri fàclia lunii cade ;
                Se sfarmâ-n rîu de focuri fi-ndat à asfinjefte.
                Trudit stà câlàtorul fi-n jurul lui privefte:
              Se pierd în umbrâ muntii. dorm negrele vaicele,
               Ca-n vis foptesc izvoare pe paturi de-albâstrele; lar muzica aceasta a florilor, parfumul,
               Spre inimá de-a dreptul îfi pregâtefte drumul.
      1	Gr. N. L a z u, 451 traduceri libere ji imitatiuni de poezii, Iafi, 1894, p. 367.
     2	Adam Mickiewicz, Revista militará, trad. de Eugen Grosu, în « Revista ideii» iunie 1904, p. 60—61.
      3	I. C. C h i \ i m i a, Legâturile lui Taras Sevcenko cu scriitorii revolutionari poloni, în Rsl, VIII (1963), p. 249.
4	Din Adam Mickiewicz, Celor ce fac vizite, trad. de Francise M. Çubinschi, în
« Floarea darurilor», II (1907), p. 293.
6 Din Adam Mickiewicz, Alufta în noapte, trad. de Ion Pajurà, în «Floarea daru-
rilor», II (1907), p. 340.